Prima pagină » Știri » După ce a anunțat că peste trei mii de cadre didactice din învățământul universitar vor fi date afară, ministrul Educației s-a răzgândit. Când va fi luată măsura

După ce a anunțat că peste trei mii de cadre didactice din învățământul universitar vor fi date afară, ministrul Educației s-a răzgândit. Când va fi luată măsura

După ce a anunțat că peste trei mii de cadre didactice din învățământul universitar vor fi date afară, ministrul Educației s-a răzgândit. Când va fi luată măsura
Anunț al ministrului Cîmpeanu: Peste trei mii de cadre didactice vor părăsi sistemul pentru că nu au titlu de doctor

Ministrul Educației, Mihai Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă la Timișoara, că peste trei mii de cadre didactice tinere din învățământul universitar, care nu au doctoratul, vor părăsi sistemul, începând cu 30 septembrie.

La câteva ore distanță, Cîmpeanu a revenit asupra anunțului său, spunând că măsura se va amâna cu un an, în urma unor consultări cu Guvernul.

„La nivel național, la începutul anului 2010, aveam 66% cadre didactice cu titlu de doctor. La începutul anului 2015, aveam 80% cadre didactice titulare cu titlu de doctor, deci 4.500 de cadre didactice fără titlu de doctor. Conform legii, în data de 30 septembrie, din păcate, aceia dintre cei care compun acest grup de 4.500 de colegi care nu au reușit să susțină tezele de doctorat în intervalul ianuarie – septembrie vor fi nevoiți să părăsească sistemul. Este vorba despre peste 3.000 de colegi. Înregistrăm o scădere a cadrelor didactice tinere din sistem de la 30% la nivel național în 2010 la 17% la începutul anului 2015. Ieșirea din sistem a acestor colegi tineri fără titlu de doctor va afecta și mai mult proporția cadrelor didactice tinere care activează în învățământul superior și asta, în ultima instanță, dacă nu găsim soluții, va afecta dezvoltarea în ansamblu a învățământului superior din România”, a declarat Cîmpeanu inițial.

Mai târziu, luni, de la sediul Universității „Aurel Vlaicu”, Cîmpeanu a anunțat că, în urma unor discuții purtate, luni, cu Guvernul, s-a convenit să se amâne aplicarea reglementării care vizează scoaterea din sistem a cadrelor didactice universitare titulare fără titlu de doctor.

Ministrul a spus că a fost amânată deja o dată aplicarea reglementării la 11 februarie, „o dată arbitrară care nu făcea altceva decât să ponteze patru ani de la intrarea în vigoare a legii educației naționale”, și ar fi urmat să intre în vigoare în 30 septembrie.

El a mai spus că, în februrie, s-a considerat „injust ca acești colegi care au început anul școlar 2014/2015 să nu-și poată duce la bun sfârșit procesul didactic”, iar în același timp le-a fost dată șansa să-și finalizeze tezele de doctorat, iar 1.000 de profesori au făcut acest lucru.

„În același timp, ieșirea bruscă din sistem a unui număr de 3.000 de colegi, cea mai mare parte tineri sub 35 de ani, în condițiile în care în ultimii ani în învățământul superior am înregistrat o scădere a numărului de tineri cadre didactice titulare de la 30 la sută la 17 la sută, ar fi însemat o lovitură dată învățământului superior românesc”, a mai spus Cîmpeanu.

„Prin consultarea cu Guvernul am identificat soluția, și anunțul a fost făcut în premieră la Arad, astfel încât miercuri să putem aproba prorogarea până la 30 septembrie 2016, iar colegii noștri să aibă șansa finalizării studiilor doctorale”, a declarat ministrul.

Ministrul Educației a adăugat că, începând de miercuri, România „se poate mândri” cu un procent de sută la sută cadre didactice universitare cu titluri de doctor, după ce cele peste trei mii de cadre didactice vor părăsi sistemul.

„Vor rămâne doar cei cu titlu de doctor și ne vom putea lăuda, dar oare la ce ne va folosi că avem sută la sută cadre didactice ce dețin titlul de doctor?”, s-a întrebat ministrul.

Acesta a adăugat că în decembrie anul trecut a inițiat o Ordonanță de Urgență a Guvernului prin care a reușit devansarea termenului inițial de 11 februarie pentru data de 30 septembrie a.c., în așa fel încât tinerii interesați să își poată obține doctoratele.

„Am găsit înțelegere de la Guvern să devansăm termenul, ceea ce s-a și întâmplat printr-o OUG din decembrie anul trecut. Am găsit că nu este normal ca niște colegi care și-au început lucrul cu câteva zeci de mii de studenți să fie nevoiți să iasă din sistem la 11 februarie. Ca și cadru didactic am susținut că trebuie să își ducă la capăt ceea ce au început până la sfârșitul anului universitar. Și la nivel de legalitate sunt unele semne de întrebare, pentru că aceștia au obținut un consurs de ocupare a locului de muncă”, a afirmat ministrul.

Sorin Mihai Cîmpeanu s-a declarat, totodată, îngrijorat de cei care vor veni în locul celor care părăsesc sistemul de învățământ, deoarece salariile sunt destul de mici.

„Sunt îngrijorat de cei care vor veni în locul acestor colegi, știut fiind faptul că le cerem să aibă foarte multe lucruri, iar sistemul de salarizare la nivelul debutanților nu este, din păcate, suficient de atractiv”, a mai spus ministrul.

Mihai Sorin Cîmpeanu a participat, luni, la deschiderea anului universitar de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”, unde a primit și titlul de Doctor Honoris Causa.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025