Prima pagină » Știri » După ce a făcut 14 ani de pușcărie pentru că l-a tranșat pe un presupus amant al soției sale, un băcăuan a fost arestat din nou pentru crimă

După ce a făcut 14 ani de pușcărie pentru că l-a tranșat pe un presupus amant al soției sale, un băcăuan a fost arestat din nou pentru crimă

După ce a făcut 14 ani de pușcărie pentru că l-a tranșat pe un presupus amant al soției sale, un băcăuan a fost arestat din nou pentru crimă
După ce a făcut 14 ani de pușcărie pentru că l-a tranșat pe un presupus amant al soției sale, un băcăuan a fost arestat din nou pentru crimă

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, bărbatul de 56 de ani, din localitatea Sărata, l-a bătut pe fratele concubinei sale, un tânăr de 30 de ani, în urma unui conflict izbucnit între cei doi pe fondul neînțelegerilor legate de faptul că autorul obișnuia să o lovească pe sora victimei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Adus în stare de inconștiență, susțin anchetatorii, tânărul a fost scos de către agresor din locuința sa și dus, împreună cu un vecin, până în drum, intenția fiind de a-l transporta până acasă. Bărbatul de 56 de ani a renunțat însă din cauza drumului prea lung, astfel încât a revenit în casă cu fratele concubinei sale, pe care l-a așezat pe un pat dintr-o cameră neîncălzită, lăsându-l acolo peste noapte, în agonie.

Dimineață, agresorul a constatat că tânărul a murit și, cu toate acestea, a lăsat cadavrul acolo până spre seară, când și-a anunțat un vecin, acesta sunând la numărul de urgență 112.

„În urma necropsiei, s-a constatat că victima avea numeroase leziuni pe corp, inclusiv fracturi costale și un plămân perforat. Și frigul din încăperea în care a fost lăsat tânărul a fost una din cauzele care au condus la decesul acestuia”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, Cristinel Ciocântă.

Reținut inițial de polițiști, bărbatul de 56 de ani a fost prezentat la Tribunalul Bacău, care a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzația de omor.

Băcăuanul a mai făcut 14 ani de pușcărie, fiind eliberat condiționat în 2005. La începutul anilor ”90, pe când lucra ca miner în zona Petroșani, l-a omorât pe un presupus amant al soției sale, pe care apoi l-a tranșat și l-a aruncat într-un tomberon de gunoi.

Citește și