Prima pagină » Știri » După ce a tras un „semnal de alarmă” referitor la modificările din Justiție, Procurorul General îi cheamă la București pe toți șefii de parchete din România

După ce a tras un „semnal de alarmă” referitor la modificările din Justiție, Procurorul General îi cheamă la București pe toți șefii de parchete din România

După ce a tras un „semnal de alarmă
Detalii pe Gândul.

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) au declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că procurorul general al României, Augustin Lazăr, i-a convocat, prin adresă internă, la București, marți, la ora 11.00, pe toți șefii de parchete din țară, motivul fiind proiectul privind modificările aduse legilor justiției.

După anunțurile ministrului Justiției privind legile justiției, Ministerul Public a transmis că a luat act „cu suprindere și îngrijorare” de acestea, precizând că procurorii nu au fost consultați în prealabil, instituția fiind nemulțumită de propunerea de creare a unei direcții de anchetare a magistraților.

„Tragem un semnal de alarmă în legătură cu următoarele modificări: crearea unei direcții specializate pentru cercetarea magistraților (sugerând că problema corupției se află în corpul magistraților și nu în exterior, fiind singura categorie profesională din România pentru care ar urma să se creeze o asemenea structură); trecerea Inspecției Judiciare în subordinea ministrului Justiției, numit politic (precizăm că, în ceea ce privește procurorii, Inspecția Judiciară a fost cel mult în subordinea procurorului general, niciodată sub tutela ministrului Justiției); respingerea propunerii formulate de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), garantul independenței Justiției, de numire a funcțiilor de conducere de la vârful Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, propunere agreată și de MCV, constând într-o procedură de selecție transparentă a candidaților, realizată de către CSM, care ar face propunerea, cu avizul ministrului Justiției, numirea fiind făcută de președintele României”, conform unui comunicat de presă al Ministerului Public.

Totodată, Ministerul Public a atrs atenția și referitor la alte modificări care „vor bulversa sistemul judiciar”, precum modalitatea de admitere la Institutul Național al Magistraturii, promovarea pe loc, condițiile răspunderii magistraților.

Și conducerea DNA a decis convocarea Adunării Generale pe 31 august, astfel încât procurorii să își poată exprima opiniile referitoare la aceste modificări, instituția subliniind că există aspecte de natură să afecteze activitatea procurorilor.

Citește și