Prima pagină » Știri » PSD anunță că se opune majorării salariilor parlamentarilor

PSD anunță că se opune majorării salariilor parlamentarilor

PSD anunță că se opune majorării salariilor parlamentarilor

PSD va propune în cadrul Coaliției de guvernare ca prevederile proiectului de lege adoptat de Senat referitoare la actualizarea salariilor demnitarilor să nu se aplice parlamentarilor și altor categorii de bugetari, ci doar aleșilor locali.

„PSD va propune în cadrul Coaliției de guvernare ca prevederile proiectului de lege adoptat de Senat referitoare la actualizarea salariilor demnitarilor să nu se aplice parlamentarilor și altor categorii de bugetari, ci doar aleșilor locali. Dacă în privința acestora din urmă o actualizare este justificată având în vedere că nivelul de salarizare este mai scăzut iar calculul încă se face prin raportarea la salariul minim din 2018, în cazul parlamentarilor și altor șefi de instituții publice o astfel de măsură ar fi neadecvată, în actualul context economic”, potrivit unui comunicat de presă.

Social-democrații amintesc că, la votul din Senat, au atras atenția asupra acestui aspect chiar prin intervenția liderului grupului senatorilor social-democrați, Radu Oprea: „Propunerea Partidului Social Democrat în Guvernul României va fi ca din Anexa IX să fie supus acestei reglementări doar punctul C”, respectiv punctul care se referă strict la aleșii locali.

Senatul a aprobat un amendament care prevede majorarea indemnizațiilor demnitarilor. Amendamentul a fost formulat de senatorii UDMR Turos Lorand și Fejer Laszlo Odon.

Parlamentarii își compară salariile cu cele ale demnitarilor din UE

Proiectul de lege a fost aprobat cu 91 de voturi „pentru”, 22 „împotrivă” și patru abțineri.

Reacțiile parlamentarilor nu au încetat să uimească, după ce au fost întrebați dacă sunt de acord cu o astfel de creștere salarială.

Marcel Boloș, ministrul al Investițiilor și Proiectelor Europene, își compară salariul de 2.500 de euro din România cu cel al demnitarilor din UE, care câștigă 15.0000 de euro.

Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizările USR pe proiectele de lege privind majorările salariale din sistemul public.

”Prin sesizarea CCR, USR a împiedicat creşterea indemnizaţiilor parlamentarilor şi a protejat banul public şi bugetul de stat. Confruntată cu decizia CCR, Coaliţia PSD-PNL-UDMR apelează acum la un tertip: reintroduce majorarea indemnizaţiilor pentru demnitari şi aleşii locali pe uşa din dos, printr-un amendament ce va fi miercuri votat în plenul Senatului”, se arată într-un comunicat de presă al USR.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?