Prima pagină » Știri » După ce CCR le-a întors legea, deputații-juriști au găsit o soluție să nu-i lase fără pensii speciale pe primari. De unde se iau banii

După ce CCR le-a întors legea, deputații-juriști au găsit o soluție să nu-i lase fără pensii speciale pe primari. De unde se iau banii

După ce CCR le-a întors legea, deputații-juriști au găsit o soluție să nu-i lase fără pensii speciale pe primari. De unde se iau banii
Comisia juridică a adoptat, joi, un raport favorabil legii pensiilor aleșilor locali, a declarat deputatul PSD Florin Iordache, afirmând că legea a fost pusă în acord cu recomandările CCR, definindu-se categoriile de beneficiari, sursa de finanțare și data intrării în vigoare, 1 ianuarie 2017.

„Am ținut cont de observațiile CCR și am refăcut proiectul trimis la reexaminare, astfel că am stabilit foarte clar căror categorii se adresează acest proiect de lege și discutăm despre indemnizații pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii Județene. Deci, sunt excluși consilierii locali și județeni”, a susținut deputatul PSD Florin Iordache.

Aleșii vor primi indemnizația dacă au minim un mandat încheiat sau în funcție de numărul de luni în care a fost în funcție. Deputații din comisia juridică au interzis cumularea indemizațiilor speciale și au scos de sub incidența actului normativ aleșii acuzați de fapte de corupție săvârșite în perioada mandatului.

„Am prevăzut foarte clar că pentru a primi această indemnizație este necesar minim un mandat înterg, restul primesc în funcție de câte luni a avut respectivul ales. Am stabilit foarte clar că dacă un ales local a fost și parlamentar nu poate primi această indemnizație concomitent cu indemnizația de parlamentar. De asemenea, am stabilit că poate primi această indemnizație în condițiile în care îndeplinește condițiile de vârstă și este pensionat potrivit legii, deci nu este pensie publică și nu este pensionat anticipat. Aleșii care au fost condamnați pentru fapte de corupție în perioada mandatului nu pot primi această indemnizație”, a explicat deputatul PSD.

Deputații au mai stabilit ca indemnizația să intre în vigoare cu data de 1 ianuarie 2017, urmând ca prin norme comune ale ministerelor de resort să se stabilească formatul de cerere și cui se adresează.

„Ca sursă de finanțare este bugetul local și cererea se face către consiliul local sau județean al cărui membru a fost alesul local a fost”, a mai spus Iordache.

„Era discriminatoriu pentru aleșii locali, le cerem performanță, să își conducă bine comunitățile (era normal-n.r.) ca pentru perioada în care și-au condus comunitățile să primească această indemnizație”, a susținut deputatul PSD.

Întrebat cum văd cetățenii această lege, când aleșii locali „fac coadă la DNA”, Florin Iordache a susținut că legea prevede clar ca alesul local care este condamnat pentru fapte de corupție să nu primească pensie specială

Legea va ajunge în plenul Camerei Deputaților, săptămâna viitoare, urmând să fie transmisă Senatului, cameră decizională.

În ianuarie, Curtea Constituțională a decis cu unanimitate de voturi că Legea privind pensiile speciale pentru aleșii locali este neconstituțională, întrucât normele pe care le reglementează nu îndeplinesc condițiile de claritate și previzibilitate cu privire la „indemnizația pentru limită de vârstă”.

Curtea a constatat că legea a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, precum și a celor ale art.138 alin.(5) care consacră interdicția aprobării cheltuielilor bugetare fără stabilirea sursei de finanțare.

Guvernul a sesizat, pe 26 decembrie, Curtea Constituțională a României în legătură cu obiecțiuni privind Legea pensiilor speciale ale primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene.

Potrivit Executivului, sesizarea vizează încălcarea mai multor articole din Legea fundamentală prin instituirea unor privilegii pentru anumiți aleși locali și ridică problema impactului financiar al aplicării actului normativ care ar duce la un deficit bugetar peste cel agreat cu Parlamentul, de aproape 400 milioane de lei.

 

Citește și