Prima pagină » Știri » După ce Dragnea i-a cerut explicații pe Facebook, ministrul Educației vorbește despre cazul profesoarei rămase fără post

După ce Dragnea i-a cerut explicații pe Facebook, ministrul Educației vorbește despre cazul profesoarei rămase fără post

După ce Dragnea i-a cerut explicații pe Facebook, ministrul Educației vorbește despre cazul profesoarei rămase fără post
Pavel Năstase, ministerul Educației, susține că nu poate interveni în cazul profesoarei Cristina Tunegaru, dată afară de la școala la care preda după ce cursurile ei au fost preluate de un dascăl titular, ministrul precizând că nu poate schimba metodologia.

„Doamna respectivă a dat un concurs pentru un post de suplinitor, a avut pentru anul în curs acest post, dar începând cu anul școlar 2017-2018, dânsa nu mai poate ocupa acest post pentru că titulara postului s-a întors. Dânsa are posibilitatea, cu media pe care o are, să ocupe un alt post în altă școală, în funcție de clasamentul făcut la momentul respectiv. Chiar dacă elevii s-au obișnuit cu un profesor la catedră, chiar suplinitor, nu se poate să rămână pentru că astfel s-ar crea un precedent și foarte mulți ar dori o asemenea rămânere pe post. Aceste mobilități ale cadrelor didactice sunt foarte clar reglementate prin metodologie. Ar insemna să încalc metodologia ca să iau o asemenea decizie. În SUA, un profesor nu are voie la o clasă decât un an de zile. Tocmai pentru a crea diversitate și a da posibilitatea ca prin aceasta rotire a cadrelor didactice, profesorii merg la mai multe clase. Mie îmi pare rău pentru doamna profesor, dar nu pot interveni pentru că nu pot schimba eu metodologia”, a declarat pentru MEDIAFAX Pavel Năstase, ministrul Educației.

Profesoara Cristina Tunegaru, care anunța ieri că a fost dată afară de la școala la care preda fără să fie înștiințată, critica, într-o postare pe Facebook, sistemul de repartiție a profesorilor. De asemenea, dascălul spune că afirmația inspectoratului școlar potrivit căreia ar fi afectat imaginea primarului Capitalei este „halucinantă”, în condițiile în care nu a făcut trimitere la edil.

„Acuzația că aș fi afectat imaginea primarului Bucureștiului e halucinantă. Nicăieri nu am afirmat nimic despre niciun primar, nu văd ce legătură am cu aceste lupte politice. Apoi, că aș fi afectat imaginea inspectoratului prin afirmații mincinoase. Tot ce am spus e factual adevărat și verificabil până la virgulă. Dacă afectează imaginea sistemului nu e responsabilitatea mea, ci a celor care au luat deciziile, care sunt legale; tocmai asta denunț, că se poate lua o asemenea decizie discreționară, că mi se poate nega legal dreptul de a concura cu șanse egale pe un post liber, că vechimea și hârtiile bat competența și interesul superior al copiilor”, a scris vineri dimineața pe pagina sa de Facebook Cristina Tunegaru.

Discuția despre modul de repartiție a profesorilor ar trebui avută dincolo de intervenții politice, susține dascălul.

„Problema e mult mai amplă decât cazul meu individual, în fiecare an acest sistem atavic de angajare prin „repartiție” exact ca în comunism exclude tineri valoroși care pot reprezenta schimbarea pe care ne-o dorim în educația publică. Pentru că posturile dispar înainte de concursurile care ajung un teatru absurd: sute de profesori se bat pe niciun post, concurează pentru palmares. E o discuție pe care trebuie să o avem calm dincolo de imixiuni politice, chiar cu riscul de a ciufuli orgolii și cariere clădite pe mânuirea expertă a regulamentelor”, mai spune profesoara.

Inspectoratul Școlar anunța, joi seara, că profesoara Cristina Tunegaru a rămas fără post la școala la care preda, aceasta fiind suplinitor, după ce postul său a fost preluat de un profesor titular. Inspectoratul preciza că declarațiile cadrului didactic aduc prejudicii instituției și primarului Capitalei.

Ulterior, și Primăria Capitalei a transmis un comunicat de presă în care condama orice încercare de a face o legătură între destituirea profesoarei și exprimările critice ale acesteia la adresa edilului.

Cristina Tunegaru a avut de-a lungul timpului postări în care critica sistemul de învățământ, dar și pe primarul Capitalei, Gabriela Firea.

În legătură cu situația profesoarei, liderul PSD Liviu Dragnea a precizat joi că i-a transmis ministrului Educației postarea de pe Facebook a Cristinei Tunegaru și așteaptă răspuns de la acesta.

„Am citit următoarea postare a unei doamne profesoare din București. I-am trimis-o ministrului Educației Naționale, întrebându-l cum este posibil așa ceva? Aștept cu mare interes răspunsul dumnealui”, a scris Dragnea joi seara pe contul său de Facebook, el distribuind și postarea dascălului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit