Prima pagină » Știri » După ce procurorii au cerut arest la domiciliu, IPS Teodosie susține că este victima unei înscenări: „Diavolul îmi vrea răul”

După ce procurorii au cerut arest la domiciliu, IPS Teodosie susține că este victima unei înscenări: „Diavolul îmi vrea răul”

După ce procurorii au cerut arest la domiciliu, IPS Teodosie susține că este victima unei înscenări: „Diavolul îmi vrea răul
Maria Vasii, avocatul arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, a spus că documentul în baza căruia se cere arestarea la domiciliu a prelatului este falsificat, prin modificarea anului. „Diavolul îmi vrea răul!", a completat Arhiepiscopul Tomisului.

„Am constatat cu stupoare că în 2017 se practică încă înscenări, într-o manieră grosolană. Îmi asum ceea ce spun”, a declarat, vineri, avocatul, precizând că documentul respectiv a fost falsificat, fiind întocmită „o capcană”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Această cerere de înlocuire a măsurii controlului cu arestul la domiciliu privea un înscris pe care l-ar fi semnat Înaltul Teodosie la data de 12 mai, pentru ca Primăria din Ovidiu să elibereze un înscris pentru suprafețele de terenuri deținute de o cooperativă care gestionează terenurile. Ori, această adeverință se eliberează de Primărie cu o zi înainte, pe 11 mai. Ca atare, se vede că nu era necesar nici un înscris pe 12 mai, a doua zi. Era clar că a fost întocmit doar de capcană. De asemenea, după ce Înaltul Teodosie – vorba vine – ar fi semnat acea adeverință, se face o corectură, nu știm de către ce persoană, și se schimbă anul din 2016 în 2017. În mod fals. (…) Fals dovedit pentru că în dreptul schimbării anului este semnătura celui care și-ar asuma. (…) Cât de departe poate să meargă zelul, în ziua de astăzi, așa încât să ajungem al asemenea ipoteze”, a spus Maria Vasii.

Potrivit avocatului, în documentul respectiv nu se menționează nimic de APIA, fiind doar o împuternicire pentru o Primărie: „Nu vorbește niciunde de APIA. În acest înscris este o dovadă care ar arăta că a fost o împuternicire emisă pentru ca o primărie să emită o adeverință de suprafață. (…) Se spune că a fost emis în 12, ca o împuternicire pentru primărie. Dar, înscrisul de la primărie este emis în data de 11, deci despre ce discutăm atunci? (…) Am încredere că judecătorul va da soluția corectă”, a afirmat avocata.

Întrebată de jurnaliști dacă are informații despre existența unui eventual mandat de ascultare, avocatul a răspuns: „Nu mă interesează!”.

La rândul său, întrebat cine i-ar vrea răul, Arhiepiscopul Tomisului a spus că „Diavolul îmi vrea răul!”.

Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, va afla luni dacă va fi judecat în stare de arest la domiciliu, în dosarul „Nazarcea”, în care este acuzat, alături de alte persoane, de obținere fără drept de fonduri europene, după ce instanța a amânat, vineri, să se pronunțe.

DNA a cerut înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestul la domiciliu susținând că IPS „a demarat activități de accesare a fondurilor europene”, deși acest lucru îi era interzis în cadrul controlului judiciar.

Arhiepiscopul Tomisului este judecat, alături de alte persoane, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. În prezent dosarul se află în procedură de cameră preliminară la Curtea de Apel Constanța, iar față de IPS Teodosie este în vigoare măsura controlului judiciar.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolojan despre Crăciun: Ce își dorește, ce face și ce mănâncă
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Diana și George, cei doi soți morți în accidentul din Bacău, și-au presimțit sfârșitul: 'I-am întrebat ce fac de sărbători și...' 😢
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Judecătorul care a desființat decizia CCR de anulare a alegerilor din 2024, prezent la discuțiile cu Nicușor Dan. Ce a propus la Cotroceni
Mediafax
Ce promite Ilie Bolojan pentru anul viitor. Vești bune despre inflație și economie, dar și o condiție pusă de premier
Click
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Ce au putut face Andra și Cătălin Măruță în avion, în fața tuturor pasagerilor. 'Eu făceam plângere la compania aeriană'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire