Prima pagină » Știri » După o urmărire cu focuri de armă, șoferul unui camion a tras pe dreapta și a fugit. Ce au găsit polițiștii de frontieră în mașină

După o urmărire cu focuri de armă, șoferul unui camion a tras pe dreapta și a fugit. Ce au găsit polițiștii de frontieră în mașină

După o urmărire cu focuri de armă, șoferul unui camion a tras pe dreapta și a fugit. Ce au găsit polițiștii de frontieră în mașină
Aproximativ 89.000 de pachete cu țigări de contrabandă, în valoare de peste 200.000 de euro, au fost găsite de polițiștii de frontieră suceveni într-un camion al cărui șofer l-a abandonat pe un câmp, după ce a fost urmărit de autoritățile de frontieră, care au tras și 12 focuri de avertisment.

Potrivit Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, polițiștii de frontieră au observat, sâmbătă seară, un autovehicul de mare tonaj care se deplasa dinspre frontiera de stat spre interiorul țării.

În localitatea suceveană Frătăuții Noi, polițiștii de frontieră au încercat să îl oprească, folosind semnalele acustice și luminoase ale autospecialei, dar șoferul a ignorat semnalele și și-a continuat deplasarea în mare viteză. În aceste condiții, polițiștii de frontieră au tras 12 focuri de avertisment, însă șoferul nu a oprit, a virat pe un teren agricol și apoi a abandonat camionul, fugind de la fața locului.

Camionul abandonat, neînmatriculat, era încărcat cu țigări de proveniență ucraineană. Astfel, au fost găsite 88.720 de pachete cu țigări, în valoare de peste 200.000 de euro, întreaga cantitate fiind confiscată, iar camionul a fost reținut la sediul Poliției de Frontieră.

În acest caz, cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuroral Parchetului Judecătoriei Rădăuți, pentru identificarea celorlalte persoane implicate în acest caz de contrabandă cu țigări.

Potrivit unui comunicat al Parchetului Judecătoriei Rădăuți, în acest dosar se fac cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat și pentru contrabandă în formă agravantă.

Sursa citată menționează că respectivul camion era de tip militar-sovietic, cu trei punți tractoare, de tonaj mediu, fără numere de înmatriculare, cu o benă supraînălțată cu scânduri montate pe laterale și încărcată cu 88.720de pachete cu țigări, din care 3.500 pachete SWISSE, fără timbre fiscale, 2.490 pachete Jin Ling, fără timbre fiscale, 34.960 pachete țigări Viceroy, cu timbre fiscale Ucraina și 47.790 pachete țigări Fest, fără timbre fiscale.

Citește și