Prima pagină » Știri » După trei ani, Dragnea și-a amintit cine a trimis SMS-urile la referendum: „Probabil voluntarii, dar nu cred că va recunoaște cineva”

După trei ani, Dragnea și-a amintit cine a trimis SMS-urile la referendum: „Probabil voluntarii, dar nu cred că va recunoaște cineva”

După trei ani, Dragnea și-a amintit cine a trimis SMS-urile la referendum: „Probabil voluntarii, dar nu cred că va recunoaște cineva
Președintele PSD Liviu Dragnea a arătat luni, în declarația dată la ICCJ, că "tinerii voluntari" care erau în sediul partidului în ziua referendumului ar fi cei ce au trimis sms-urile prin care oamenii erau îndemnați să iasă la vot, dar că nu crede că va mai recunoaște cineva vreodată acest lucru.

Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a luat în discuție dosarul în care Liviu Dragnea și alți peste 70 de inculpați sunt acuzați de fraude la referendumul din 2012 pentru demiterea președintelui Traian Băsescu.

La termenul de luni, Liviu Dragnea a dat o declarație în fața Completului de cinci judecători, în completarea declarațiilor date anterior, în fața procurorului de caz și la prima instanță, care l-a condamnat, în 15 mai, la un an de închisoare cu suspendare.

„Mențin declarațiile date anterior. În continuare mă consider nevinovat, dar după citirea motivării, am considerat că trebuie să fac câteva precizări în sprijinul meu. Mi se reproșează adresa mea privind organizarea unei tombole. S-a spus că dacă aș fi luat măsuri împotriva unor angajați din partid, asta ar fi dovedit că nu am știut de trimiterea acelei adrese. Totodată, se mai spune că dacă aș fi considerat că nu am trimis eu adresa, atunci aș fi făcut demersuri pentru a afla cine. S-a mai spus că atunci când am trimis a doua zi a doua adresă prin care ceream să se anuleze prima adresă m-am referit numai la tombolă, pentru că nu am aflat de acea adresă a doua zi dimineață, văzând registrul de intrări-ieșiri. Scria doar adresă tombolă. Nu am luat vreo măsură administrativă nici înainte pentru că au mai fost astfel de situații. La partide se trimit multe adrese în timpul unei campanii electorale”, a spus președintele PSD.

Dragnea a arătat, în fața instanței, că sms-urile prin care oamenii erau îndemnați să iasă la vot la referendumul din 2012 ar fi putut fi transmise de „tineri voluntari” care se aflau în sediul central al partidului la acel moment.

„În ziua referendumului, în sediul PSD central erau zeci de tineri voluntari, aduși sau proveniți din toate cele trei partide. Atunci formau o alianță politică denumită USL. Fac precizarea pentru a explica faptul că, în zi de scrutin, sediile de partide sunt străbătute de foarte multă lume. O parte dintre acești tineri era grupată la etajul 1, fiind coordonată de oameni din stafful de campanie. Părerea mea e că acei tineri au compus și trimis acele sms-uri – despre care, repet, că nu am avut cunoștință -, ca o reacție la un alt tip de sms-uri ce se trimiteau atunci prin care oamenii erau îndemnați să nu se prezinte la vot. Repet, este o părere personală a mea”, a spus Dragnea.

Întrebat dacă, în calitatea sa de secretar general al PSD la data faptelor și de coordonator al campaniei electorale, s-a interesat cine a avut inițiativa și cine a compus și trimis adresa de organizare a unei tombole, Dragnea a arătat că, în ziua în care a fost trimisă în teritoriu, el nu s-a aflat în sediul partidului și că a doua zi, când a văzut această adresă, a anulat-o.

„A doua zi de la emitere, după ce am constatat că apare această adresă, sigur că am întrebat cine a făcut-o și cine a trimis-o, eu nefiind în sediu în ziua expedierii. La acea discuție erau mai mulți membri din staff, iar concluzia trasă din răspunsurile neclare ale acestei echipe a fost că tineri voluntari ce au lucrat la toată această campanie și ce veneau cu tot felul de idei ar fi conceput-o și trimis-o. La întrebarea mea de cum au putut avea acces la sistemul nostru informatic, aceștia au răspuns că sistemul nostru era accesibil multora dintre cei prezenți în sediul partidului. Nu era un sistem informatic gândit cu grad de protecție foarte mare. Am dat foarte multă importanță acestui fapt. Faptul că a doua zi am anulat gândind că nu mai poate produce efecte, am zis că orice eventuală greșeală a celor de acolo s-a reparat și că nu mai este cazul să stăm….”, a completat Dragnea declarația sa.

Întrebat de judecătorii din complet dacă a stabilit sarcini precise, în condițiile în care nu putea să fie prezent permanent în sediul partidului, Dragnea a spus că nu era stabilită o persoană anume care să coordoneze corespondența cu teritoriul.

„În așa-zisa echipă de campanie, care era destul de fluctuantă, erau aproximativ 30-35 de oameni. Nu s-a stabilit o persoană anume care să coordoneze această corespondență cu teritoriul, pentru că volumul de adrese era foarte mare și s-a convenit să se lucreze în comun. Vreau să mai spun că acum, după declanșarea anchetei și începerea procesului, nu pot să cred sau măcar să sper că cineva va recunoaște sau aminti ceva despre acea adresă”, a precizat Dragnea.

Judecarea apelului în dosarul „Fraude la referendum” trebuia să înceapă în 28 septembrie, însă atunci Completul de cinci judecători, format din Livia Stanciu, președinte, Angela Dragne, Luciana Mera, Luminița Zglindea și Maria Francisca Vasile, a amânat cauza până în 23 noiembrie, întrucât mulți dintre inculpați au solicitat un nou termen, fie pentru pregătirea apărării, fie pentru a-și putea angaja apărători.

Tot atunci, instanța le-a cerut inculpaților să spună dacă doresc să dea o o nouă declarație în faza de apel. Liviu Dragnea și unii dintre inculpați au arătat că vor să dea o nouă declarație, în faza de apel.

Acuzațiile procurorilor

Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost condamnat în 15 mai, de instanța supremă, la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Dragnea a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Prin aceeași sentință, alți inculpați din dosarul au primit pedepse de închisoare cu suspendare sau au fost achitați. Decizia a fost contestată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și de unii dintre inculpați.

Procurorii DNA au arătat, în apelul din dosarul „Fraudă la referendum”, că pedeapsa primită de Liviu Dragnea este prea mică raportat la gravitatea faptelor sale, acesta acționând ca și cum alegătorii sunt simple obiecte ce pot fi „extrase din casă prin oferirea de spectacole cu clovni” sau „cu forța”.

DNA a menționat, în motivele de apel, că instanța a greșit individualizarea pedepsei aplicate lui Liviu Dragnea, „cuantumul simbolic de un an închisoare și modalitatea de executare cu suspendare fiind incompatibile cu gravitatea infracțiunii de folosire a influenței funcției de conducere din partid pentru obținerea cvorumului la referendum, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000”.

Procurorii au mai arătat că în mod greșit au fost achitați alți 45 de inculpați, dintre care opt au avut calitatea de președinți secții de votare, iar 37 au fost membri ai unor secții de votare. Astfel, magistrații cer judecătorilor condamnarea lui Liviu Dragnea și a celorlalți 45 de inculpați la pedepse „în cuantum concordant gravității faptelor”.

Potrivit procurorilor anticorupție, instanța de fond a reținut că probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești confirmă infracțiunea reținută în sarcina lui Dragnea.

„Concluzia logică ce se desprinde din întregul material probator, a reținut Instanța Supremă de fond, este aceea că inculpatul Liviu Dragnea, în calitatea sa de coordonator al campaniei electorale, a fost cel care a dispus trimiterea mesajelor către coordonatorii județeni, acestea reprezentând solicitări de acțiuni efective de natură a îmbunătăți procentul de prezență la vot. De asemenea, și modul imperativ de formulare a mesajului exclude varianta ca el să fi provenit de la o altă persoană: «Veți primi imediat 7 mesaje foarte importante. Vă rog să urmați cu strictețe instrucțiunile».Așa fiind, Înalta Curte, prin reținerea vinovăției inculpatului Dragnea Nicolae-Liviu pentru transmiterea mesajelor mai sus arătate, a sancționat folosirea de mijloace ilicite în acest scop, ce au transformat un demers legal într-unul contrar legii, dar că această faptă are un pericol social redus”, au scris procurorii în motivele de apel.

Procurorii au menționat că, prin transmiterea unei adrese în 13 iulie 2012 se solicita oferirea de recompense materiale persoanelor care participă la vot, prin: „organizarea unor tombole cu numeroase premii în fiecare localitate de către organizația de partid cu sprijinul unei organizații neguvernamentale; sprijinirea organizațiilor mass-media locale pentru organizarea în paralel a unor tombole similare; oferirea de servicii gratuite (acces gratuit în diferite locații sau evenimente condiționat de dovada participării la vot); organizarea de evenimente cu clovni, baloane, zâne și «vă cer ca în cel mai scurt timp să comunicați măsurile dispuse»”.

Procurorii DNA susțin că demersurile lui Liviu Dragnea demonstrează că „vocația și pasiunea sa, ca persoană cu poziție de autoritate și influență, a fost de a impune alegătorilor să voteze…- «mai adu-i p-ăia de pe la țară!»”.

„Libertatea de alegere pe care o au cetățenii și dreptul de a vota sau nu au fost tratate de inculpatul Dragnea Nicolae Liviu ca un moft al acestora și nu ca un imn al demnității umane și libertății de opțiune. Deși, libertatea votului este un drept care trebuie apărat cu orice preț , fiind dovadă palpabilă a libertății individului, inculpatul Dragnea Nicolae Liviu a acționat și s-a manifestat ca și cum alegătorii sunt simple obiecte ce pot fi extrase din casă prin oferirea de specatcole cu clovni, baloane și zâne sau chiar cu forța, conform voinței și interesului inculpatului: «Băi, dar organizați-vă să mi-i aduceți pe toți la vot, băi! Îi legați, îi luați în brațe»”, au mai arătat procurorii.

Anchetatorii au mai arătat că, în aceste condiții instanța de fond a apreciat pericolul social redus al faptei, implicit cuantumul modic și modalitatea de executare a pedepsei aplicate lui Dragnea, numai prin raportare la accesarea fără drept a datelor personale, fără a analiza și încălcarea libertății de vot și „modul umilitor în care acesta a tratat electoratul”.

Lista SMS-urilor din ziua referendumului, anexate la dosar:

„În sensul celor mai sus arătate, percheziția informatică dispusă ca atare a identificat următoarele comunicații de tip SMS al căror furnizor a fost înv. Nicolae-Liviu Dragnea. Mesajele au fost transmise fizic, cu știința învinuitului, de către o altă persoană din cadrul Secretariatului General al PSD, dar conținutul lor ideatic aparținea în mod indiscutabil lui Nicolae-Liviu Dragnea.

Astfel, în ziua votului – 29.07.2012 au fost transmise următoarele comunicări:

– orele 15:17 – Liviu Dragnea: „Veți primi imediat 7 mesaje foarte importante. Vă rog să urmați cu strictețe instrucțiunile”
– orele 15:18: „Sistemul de raportare prin SMS vă oferă posibilitatea să vedeți prezența în fiecare SV” (n.n.: prin SV înțelegând secție de votare).
– Orele 15:19: „În acest sens faceți rapid o analiză cu cei de la PNL și interveniți exact unde trebuie”.
– Orele 15:19:49: „În SV unde e scăzută prezența trimiteți un PSD-ist și un PNL-ist pentru a mobiliza organizațiile de acolo”.
– Orele 15:20: „Cei pe care îi trimiteți la SV slabe ca prezență vor sta acolo până la închiderea urnelor pentru a lua toate măsurile necesare”.
– Orele 15:20:30: „Pentru fiecare SV se va face urgent o listă a cetățenilor care nu au venit la vot”.
– Orele 15:20:49: „Echipele noastre vor merge acasă la cetățenii care nu au venit până acum și îi vor aduce la vot”.
– Orele 15:21:10: „Repet: vor merge la ei acasă să-i aducă la vot. Arătați aceste mesaje și celor de la PNL”.
– Orele 16:47:42: „PSD-SG: Coordonatorii PSD și PNL de la fiecare secție de votare să meargă ACASĂ la familiile care nu au venit la vot și SĂ LE ADUCĂ SĂ VOTEZE!”.
– Orele 16:51:15: „Oamenii noștri din secțiile de votare pot afla repede cine sunt cei care nu au ieșit la vot. Dar trebuie să meargă la ei ACASĂ să îi aducă să voteze!”.
– Orele 17:37:32: „PSD-SG: Mobilizați toți membrii PSD și PNL, dați fiecăruia lista cu cei care nu au votat, să meargă la ei ACASĂ și să-i aducă să voteze, nu să-i aștepte la SV!”.
– Orele 18:49:12: „Liviu Dragnea: Ieșiți cu caravanele și îndemnați cetățenii să iasă la vot. Difuzați alternativ > cu mesajul pe care îl veți primi imediat!”.
– Orele 18:50:51: „Premierul Ungariei a cerut maghiarilor din România să nu voteze ca să nu valideze referendumul. Vreți ca peste români să decidă Ungaria? Veniți la vot!”.
– Orele 19:05:19: „Puteți introduce manual prezența pentru secțiile de votare unde nu aveți raportări prin SMS. Nu mai sunt limitate. Urgent toate secțiile să fie verzi (N.N.: acest lucru însemna, potrivit depoziției martorului Ciubotariu Dan Ionuț, faptul că datele să fie actualizate la sub 1 oră).
– Orele 19:33:22: „SMS 1 – L. Dragnea: Mai sunt 3 ore. Avem deja peste 6 milioane prezenți. Ne mai trebuie minim 300 de voturi pe fiecare SV. Ceea ce e foarte realizabil! (continuă în SMS 2)”.
– Orele 19:34:17: „SMS 2 – L. Dragnea: Organizați-vă astfel: 30 de militanți pe fiecare secție de votare, iar fiecare să aducă la vot minim 10 cetățeni în următoarele ore!”
– Orele 21:53:07: „SG: La ora 21 aveam peste 8 mil. de voturi. Mai trebuie câte 100 de oameni la fiecare secție de vot și scăpăm de Băsescu! E timp suficient să-i aduceți! Curaj!”
– Orele 22:11:10: „Urgent! Luați toate măsurile necesare ca toți oamenii care stau la coadă la secția de vot să fie considerați în incinta SV ca să poată vota” (n.n.: mesaj transmis la toate secțiile de vot – mii de SMS-uri)
– Orele 22:34:24: „Foarte important! Asigurați-vă că prezența de la ora 23 e raportată pe toate secțiile, fără excepție. Puteți introduce manual în baza de date unde e cazul” (n.n.: mesaj transmis doar pentru coordonatori).
– Orele 22:53:14: „Luați toate măsurile ca numărătoarea voturilor să se desfășoare în condiții corecte! Numărați cu atenție și curaj!” (n.n.: mesaj transmis către toate secțiile de vot – mii de SMS-uri).”
 

Citește și