Prima pagină » Știri » După un abuz al Fiscului, Curtea de Justiție a UE a luat o decizie care schimbă radical regulile. Ce se va întâmpla când o instituție a statului va cere datele personale ale românilor

După un abuz al Fiscului, Curtea de Justiție a UE a luat o decizie care schimbă radical regulile. Ce se va întâmpla când o instituție a statului va cere datele personale ale românilor

După un abuz al Fiscului, Curtea de Justiție a UE a luat o decizie care schimbă radical regulile. Ce se va întâmpla când o instituție a statului va cere datele personale ale românilor
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a pronunțat o sentință prin care autoritățile din România nu mai au dreptul de a transmite între ele date cu caracter personal fără informarea prealabilă a celor vizați. Decanul Baroului Cluj, avocatul Mircea Pop, a explicat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că decizia CJUE a pornit de la sesizarea mai multor avocați care au atacat la Curtea de Apel Cluj un protocol referitor la transferul de date dintre Casa de Asigurări de Sănătate și Fisc.

„Totul a început cu un proces colectiv pornit de mai mulți avocați și câțiva notari pe rolul Curții de Apel Cluj, care au avut un litigiu cu Casa de Asigurări de Sănătate. În cadrul acestui proces, noi am adresat Curții de Apel Cluj întrebări preliminare pe care să le trimită CJUE. CJUE a pronunțat hotărârea de ieri, hotărâre care spune că dreptul UE se opune transmiterii între două unități administrative ale aceluiași stat de date cu caracter personal fără acordul sau informarea prealabilă a persoanei vizate. Această hotărâre este extrem de importantă pentru că demonstrează abuzul fiscal pe care Casa de Sănătate și ANAF l-au produs prin semnarea protocolului pe care noi l-am atacat, abuz care a dus la emiterea a zeci, sute de mii de acte fiscale de executare împotriva contribuabililor, acte nelegale. Cu alte cuvinte, pe baza unui abuz fiscal s-au plătit bani din buzunarele cetățenilor, bani absolut nelegali”, a explicat Mircea Pop, potrivit capital.ro.

Potrivit acestuia, decizia CJUE este aplicabilă tuturor autorităților administrativă din țara noastră.

„Hotărârea este importantă pentru că arată că nici de acum încolo două sau mai multe autorități administrative nu vor putea să comunice între ele date personale fără acordul persoanelor respective. Cu alte cuvinte, în momentul în care merg să declar la fisc venitul meu, doar fiscului i l-am declarat și atât. Fiscul, dacă vrea să comunice propria mea declarație de venit unei alte autorități, trebuie să-mi ceară ori acordul, ori să mă încunoștințeze în prealabil, să arate scopul comunicării unei astfel de informații”, a mai spus Mircea Pop.

Autor
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele

Citește și