Dușa: Din 2014 se reduce semnificativ numărul militarilor români în Afganistan

Publicat: 16 09. 2013, 20:38
Actualizat: 16 09. 2013, 20:38

România va participa în continuare cu unități și militari în teatrele de operațiuni din Afganistan, însă începând de anul viitor numărul acestora va scădea semnificativ, a declarat, luni, ministrul Apărării, Mircea Dușa, citat de corespondentul MEDIAFAX.

„Conform planificării NATO, vom asigura în continuare unități și militari români pentru îndeplinirea misiunilor în Afganistan, dar sigur începând din anul 2014 cu o reducere semnificativă. De altfel, și în acest an am redus efectivele. Dacă la începutul de an aveam un anumit număr de militari, în semestrul II avem cu 300 de militari mai puțin. Probabil în prima parte a anului viitor vom avea undeva vreo mie de militari și din semestrul II doar militari, mai ales ofițeri la nivel de instrucție, dar asta vom ști mai exact după ce se realizează planificarea NATO la nivelul forțelor NATO și al forțelor internaționale care acționează în Afgansitan”, a spus Dușa.

Acesta a precizat că militari români se pregătesc în continuare în cazărmi din țară, pentru a pleca în teatrul de operațiuni din Afganistan în ianuarie anul viitor, în condițiile în care există proces de rotire a militarilor din șase în șase luni.

Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a participat, luni, la deschiderea anului școlar la liceul militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, județul Prahova.