Duță: Amânarea rețetei electronice întârzie apariția cardului național și menține frauda
Amânarea introducerii prescripției electronice va crea un lanț de neajunsuri, va întârzia intrarea în vigoare a cardului național de sănătate și va menține frauda în sistem, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Lucian Duță.
„Amânarea precrierii electronice nu este cauzată de vreo defecțiune a sistemului sau nefuncționalitate a acestuia. Este o problemă a conducerii CNAS, care nu știe să folosească sistemul întrucât i-a demis pe specialiști și acum are nevoie de un timp pentru a înțelege cum funcționează acesta. Din păcate, orice amânare a prescripției rețetei electronice atrage după sine un alt lanț de amânări și va menține frauda”, a spus Lucian Duță.
Fostul președinte al CNAS a precizat că este imperios necesar să fie introdusă prescripția electornică și imediat cardul național de sănătate.
„CNAS a transmis unei instituții europene de evaluare a fraudei și corupției din sistemul UE date privind acestea în România, instituția europeană a confirmat faptul că în România există o fraudă de aproape 300 de milioane de euro, așa cum am semnalat în repetate rânduri”, a mai spus Duță, precizând că fără o platformă informatică frauda va continua.
Sistemul electronic de prescriere a medicamentelor, care ar fi trebuit să intre în funcțiune la 1 iunie, va fi introdus, experimental, la 1 iulie, iar dacă nu vor fi probleme, noul tip de rețetă va fi obligatoriu din august, a declarat, miercuri, ministrul Sănătății, Vasile Cepoi.
„Rețeta electronică nu a putut fi introdusă la 1 iunie, pentru că au fost disfuncționalități în sistem”, a precizat Cepoi.
Softul pentru rețeta electronică este funcțional, fiind făcute demonstrații în acest sens, însă reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nu știu să-l folosească și să dea acces medicilor de familie în sistem, declara pentru MEDIAFAX fostul director al CNAS Dorin Ionescu.
Potrivit lui Ionescu, medicii de familie ar fi putut accesa softul din 1 iunie dacă reprezentanții CNAS le-ar fi permis accesul la acesta.
Și președintele Asociației Medicilor de Familie, Rodica Tănăsescu, spunea că în 1 iunie nu erau făcute modificările la soft necesare pentru ca medicii să poată utiliza aplicația de eliberare a rețetei electronice.
Sistemul electronic de prescriere a medicamentelor ar fi trebuit să intre în funcțiune, cu titlu experimental, în 1 iunie, noile rețete urmând să fie eliberate, timp de câteva luni, în paralel cu cele clasice și să devină obligatorii din iulie.
Potrivit reprezentanților SIVECO, sistemul CNAS pentru rețeta electronică a fost testat pentru 10.000 de conectări pe secundă, ceea ce înseamnă, teoretic, 1,5 milioane de rețete pe zi, în condițiile în care, potrivit datelor din Sistemul Informatic Unic Integrat, în România se eliberează, lunar, 3-3,5 milioane de rețete.