„E înfiorător”. Avocatul Poporului, despre instituția pe care o conduce: Plătim 50.000 de euro lunar pe chirie
„Mult plătim chirie. Noi nu am primit un spațiu, deși este instituție constituțională. Noi nu am primit un spațiu însă, nici în București și nici în țară. Colegii mei, credeți-mă că stau în contracte ba cu Curtea de Conturi, ba cu Consiliile Județene, în fiecare an avem această temere. Am zis hai să le prelungim pentru că totuși e important. Aici instituția a avut un sediu într-o clădire în care bulina era așa de roșie încât nu se mai putea sta. Ni s-a promis un spațiu, nu ni s-a dat. 50.000 de euro pe lună este chiria pe care o plătim. Mi se pare înfiorător”, a declarat Renate Weber, la Digi24.
Avocatul poporului a adăugat că pe durata unui mandat se stâng trei milioane, cu banii aceștia putând să cumpere un sediu.
„Eu mi-am propus din prima zi să schimb lucrul acesta și vreau neapărat să găsesc un alt sediu pentru instituție. Chiar dacă acesta este accesibil că e în centru, e un spațiu decent pentru cei care lucrează acolo”, a adăugat Renate Weber.