E oficial: Cazinoul din Constanța va fi reabilitat. Cum va arăta – FOTO
„În ședința de Guvern de astăzi a fost aprobată o hotărâre de guvern privind indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea și restaurarea cazinoului din Constanța. Este vorba despre o clădire cu subsol, parter, un etaj, mansardă, tot parter și rampă de acces către subsol, precum și realizarea lucrărilor exterioare, mă refer aici la reabilitare platformă terasă, rețele de utilități, zid de apărare și balustradă”, a declarat Nelu Barbu, la finalul ședinței de Guvern.
Ministerul Dezvoltării transmite că valoarea estimată a proiectului este de aproximatic 112 milioane de lei, iar perioada de execuție este de 30 de luni.
„Durata estimativă pentru realizarea proiectului este de 30 de luni (3 luni etapa de proiectare și 27 de luni cea de execuție). Lucrările la unul dintre cele mai importante obiective turistice din România vor fi realizate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), prin Compania Națională de Investiții (CNI), iar valoarea totală estimată a investiției este de 111.553.449,35 lei (cu TVA)”, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Potrivit Ministerului Dezvoltării, față de documentația avizată inițial, în anul 2015, principalele modificări vizează:
„- reconfigurarea funcțională și adaptarea spațiilor interioare și exterioare la noile funcțiuni propuse prin tema de proiectare, reprezentative pentru viața social-culturală a orașului și pentru un monument de categorie „A” cu valoare arhitecturală și istorică excepțională;
– adaptarea proiectelor de arhitectură, structură și instalații la noile funcțiuni propuse, ținând cont de actualizarea expertizelor și studiile la această fază de proiectare;
– revizuirea documentațiilor de arhitectură și componente artistice (pictură murală, stucco-marmură, stucatură policromă, metal și vitralii) pentru tratarea corespunzătoare a degradărilor survenite în perioada 2014 – 2018;
– actualizarea normativelor de proiectare și a legislației în domeniu”.