Prima pagină » Știri » E oficial! Gripa aviară a fost depistată în fermele românești!

E oficial! Gripa aviară a fost depistată în fermele românești!

E oficial! Gripa aviară a fost depistată în fermele românești!
Gripa aviară a fost confirmată la o exploatație comercială de găini ouătoare din județul Maramureș, este anunțul de ultimă oră făcut de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

„În baza Legii nr. 1/2008, a HG nr.1189/2009 și conform solicitării ANSVSA, la sediul Ministerului Afacerilor Interne a fost convocată ședința Centrului Național de Combatere a Bolilor, în videoconferință cu Prefecții din Maramureș și județele limitrofe”, se menționează într-un comunicat de presă remis la redacție. „S-a avut în vedere gestionarea situației provocate de diagnosticarea, într-o exploatație comercială de gaini ouătoare din judetul Maramureș, a gripei aviare, boală care evoluează la această dată în mai multe țări europene”.

Conform precizărilor ANSVSA, în vederea izolării focarului se vor aplica măsurile specifice, care vor fi gestionate de Centrele Locale de Combatere a Bolilor din județul Maramures și județele limitrofe.

„La aceasta oră, situația este sub control, au fost luate toate măsurile de combatere în focar și nu există posibilitatea afectării sănătății populației”, îndeamnă la calm autoritățile de la București.

Datele de ultimă oră arătau că virusul a dus la uciderea a 11.190 de păsări din ferma maramureșeană, dintr-un total de 18.699 de capete.

Joi, 9 ianuarie 2020, ANSVSA anunța că Executivul de la Bruxelles transmisese o informare despre evoluția unui număr de nouă focare de gripă aviară, cu subtipul H5N8, înalt patogenă, care evoluau în regiunile: Krasnostawski, Lubartowski și Ostrowski din Polonia.

Adoptarea Deciziei privind măsurile de protecție și regionalizarea, consecutivă declarării acestor focare de către Polonia, a fost demarată la nivelul Comisiei Europene, precizau autoritățile veterinare române joia trecută.

„Având în vedere prevederile legislației europene în vigoare, în baza principiului precauțiunii, ANSVSA a dispus aplicarea, la nivel național, a unor măsuri cu scopul de a preveni introducerea virusului gripei aviare în țara noastră”, afirmau la acea vreme specialiștii autorității.

În acest sens, au fost informați operatorii economici care derulează operațiuni de comerț intracomunitar cu păsări vii, ouă pentru incubație, produse și subproduse de pasăre, despre apariția și fermele unde evoluează focarele de gripă aviară în Polonia.

Totodată, crescătorii de păsări erau informați despre situația epidemiologică mai sus menționată apărută în spațiul comunitar, pentru respectarea măsurilor de biosecuritate.

„ANSVSA a dispus structurilor teritoriale efectuarea de controale, la destinație, în fermele de păsări vii, ouă pentru incubație, unităților care produc, depozitează și comercializează produse și subproduse de pasăre cu origine Polonia, pe teritoriul României, verificându-se trasabilitatea produselor si subprodusele de pasare (carne, oua, prduse din oua) provenite din Polonia, inclusiv verificarea originii acestora, modului de marcare a ouălor, în sensul de a nu proveni din ferme supuse restricțiilor; documentele însoțitoare, care trebuie să ateste originea și conformitatea loturilor de ouă cu cerințele legislației Comunitare relevante; respectării cerințelor generale si specifice de igienă”, se menționa în informarea Autorității.

ANSVSA monitorizează permanent, prin sistemele informatice de alertă (ADNS), existente la nivelul Comisiei Europene, apariția și evoluția focarelor, precum și neconformitățile apărute în comertul intracomunitar cu produse și subproduse de pasăre (RASFF), cât și transporturile de păsări vii și de ouă pentru incubație (sistemul TRACES), având ca destinație România, în cadrul comerțului intracomunitar.

În urma discutiilor, purtate de președintele ANSVSA cu conducerea Serviciilor veterinare din Polonia, au fost oferite asigurări din partea acesteia că au fost aplicate toate măsurile legale și că din zonele supuse restricțiilor nu au fost trimise spre comercializare în România păsări vii, ouă de incubație, produse și subproduse din păsăre.

De asemenea, ANSVSA a fost informată de către Comisia Europeană /Directoratul G – Crisis management in food, animals and plants, despre măsurile de protecție și restricțiile impuse în focarele de boală din Polonia.

Sursă foto: ANSVSA

 

Autor

Citește și