Ecaterina Andronescu consideră clasa pregătitoare din ciclul primar o idee forțată și nefinanțată. „Cum vor reacționa împreună copii de cinci ani cu cei de 18 ani?”
Introducerea clasei pregătitoare în ciclul primar, din toamnă, este o idee năstrușnică, forțată și nefinanțată, care, în școlile cu clase I-XII, va aduce la un loc copii de cinci ani și tineri de 18, motiv pentru care, după primul semestru, va fi făcută o evaluare, a declarat Ecaterina Andronescu.
Potrivit ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, clasa pregătitoare nu a fost pregătită deloc, deși o astfel de măsură, care schimbă sistemul, trebuie luată după un studiu de impact.
„Cum vor reacționa împreună copii de cinci ani cu cei de a XII-a? Trebuie să facem o evaluare după primul semestru”, a spus, joi, Andronescu.
În același context, ministrul Educației a spus că va trebui analizat în ce măsură se vor integra copii foarte mici, din clasa pregătitoare, alături de unii mult mai mari decât ei ca vârstă și care vor fi efectele acestei integrări.
Andronescu a subliniat că va fi evaluată și pregătirea cadrelor didactice de la clasele pregătitoare, adăugând că a constatat, cu satisfacție, că aceasta a început deja în județul Bistrița Năsăud.
Pentru clasa pregătitoare, care va fi introdusă în premieră, din toamnă, în ciclul primar, a fost achiziționat mobilierul și urmează să fie făcute licitațiile pentru materialele didactice, potrivit oficialilor ministerului.
Ministrul Educației a mai spus că, pentru copii din clasele pregătitoare, va fi nevoie să fie amenajate grupuri sanitare separate.