Ecaterina Andronescu și Alexandru Athanasiu sunt urmăriți penal într-un nou dosar. Athanasiu: „Eu nu sunt oricine și nu sunt bătaia de joc a anchetatorilor DNA”
Procurorii DNA solicită redeschiderea urmăririi penale pe numele celor doi foști miniștri, într-un dosar în care sunt cercetate fapte similare celor din dosarul „Microsoft”, potrivit unor surse judiciare. Cercetarea vizează modul de atribuire a unor contracte de către Ministerul Educației, privind achiziția de calculatoare pentru școli. Cererea DNA a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) în 22 iunie.
Fostul ministru al Educației Alexandru Athanasiu a declarat, după decizia ÎCCJ de a admite cererea DNA de redeschidere a dosarul în care este cercetat alături de Ecaterina Andronescu, că ancheta de acum nouă ani vizează fapte ce nu îi pot fi imputate și că va reclama cazul la CEDO.
Athansiu a declarat că acest dosar este redeschis de DNA după nouă ani și după ce s-a dat de două ori soluție de neînceperea urmăririi penale de către procurorii aceluiași parchet.
El a mai precizat că este cercetat pentru două fapte, dintre care una nu mai este incriminată, iar cealaltă a fost prevăzută în lege după ce el și-a terminat mandatul de ministru, astfel că acuzarea sa este împotriva unei logici juridice minimale.
„Să redeschizi un dosar a treia oară pentru fapte care nu pot fi imputate potrivit legislației este o aberație pe care o voi reclama la CEDO. Eu nu sunt oricine și nu sunt bătaia de joc a anchetatorilor DNA”, a spus Athanasiu, la Digi 24.
El a susținut că numele său a fost „batjocorit” timp de un an, dar nu a fost chemat la DNA în acest timp. Fostul ministru a mai spus că numele său nu este pomenit în niciun denunț din acest dosar.
Athansiu a precizat săptămâna aceasta, când a fost la instanța supremă la judecarea cererii DNA de redeschidere a anchetei, că în acest caz sunt vizate fapta prevăzută de articolul 17 litera d din Legea 78/2000, respectiv o infracțiuine dezincriminată prin Legea de punere în aplicare a noului Cod penal, și cea care a fost prevăzută în Legea 78/2000 începând cu 2 decembrie 2004, când el nu mai participa la programul de achiziții de calculatoare pentru că era în ultima lună de mandat și nu a mai semnat nimic.
În dosarul „Microsoft”, sunt vizați opt foști miniștri: senatorii Șerban Mihăilescu și Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu și Adriana Țicău, pe care DNA îi acuză de fapte de corupție legate de aprobarea unor proiecte pentru licențe Microsoft. Anchetatorii spun că persoanele implicate ar fi cerut 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.
În „aranjarea” contractelor ar fi fost implicați fostul ministru Gabriel Sandu, oamenii de afaceri Dorin Cocoș și Gabriel Sandu, dar și primarul din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan. Dorin Cocoș ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ștefan și Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziționarea dreptului de utilizare a licențelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro au ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.
Ecaterina Andronescu este urmărită penal în dosarul „Microsoft”, fiind acuzată de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani de procurorii DNA.
Andronescu este acuzată că în perioada 2001-2009, din postura de ministru al Educației, a pretins și a primit de la firma Siveco bani și calculatoare, pentru ea și pentru alte persoane, pentru a-i asigura firmei participarea la proiecte cu ministerul.
Ea mai este acuzată că a aprobat bugetul Programului „Sistem Educațional Informatizat” și al proiectului pentru licențele Microsoft. De asemenea, ea este acuzată că a inițiat și a avizat proiecte de hotărâri de Guvern prin care firmele Compaq și Siveco au fost favorizate și că a stabilit discreționar procente de participare în proiect pentru anumite firme, favorizându-le. Ea ar fi permis în mod ilegal firmei Siveco să cesioneze contractul cu Ministerul Educației unor firme colaboratoare, umflând astfel prețurile de achiziție ale licențelor Microsoft cu 30-40%, iar al calculatoarelor și altor produse software cu până la 50%, față de prețurile pieței, conform DNA.
Alexandru Athanasiu este urmărit penal pentru infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu, trafic de influență și spălare de bani, în dosarul Microsoft.
Procurorii DNA spun că Athanasiu ar fi aprobat bugetul pentru derularea Programului „Sistem Educațional Informatizat” și pentru proiectul ce a vizat licențierea Microsoft, ar fi inițiat și avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Compaq și Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora, faptele sale având drept consecință prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziției de servicii și produse la prețuri peste valoarea de piață: licențe cu circa 30-40% mai scumpe, calculatoare și produse software la prețuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleași produse sau produse similare de pe piață.