Ecaterina Andronescu, urmărită penal de DNA în dosarul Microsoft. „Mă voi bate să-mi dovedesc nevinovăția”
Surse judiciare au declarat că procurorii au citat-o pe Ecaterina Andronescu să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție pentru a fi audiată în dosarul Microsoft, după ce, în 19 noiembrie, Senatul a avizat începerea urmăririi penale a acesteia, pentru perioada în care a fost ministru al Educației.
Potrivit surselor citate, Ecaterina Andronescu trebuia să se prezinte la DNA în jurul orei 10.00, însă aceasta a venit mai devreme cu mai bine de două ore.
Senatorul Ecaterina Andronescu a fost ministru al Educației în perioadele 2000-2003 și 2008-2012, în dosarul Microsoft fiind suspectată de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani.
Procurorii susțin că Andronescu, în perioada în care a fost ministru al Educației, ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului „Sistem Educațional Informatizat” și respectiv pentru proiectul ce a vizat licențierea Microsoft. De asemenea, Andronescu ar fi inițiat și avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care s-ar fi urmărit favorizarea firmelor Compaq și Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora și ar fi stabilit, printr-un Memorandum, firmele care să participe la realizarea proiectului, atestând în mod nereal că acestea fac parte dintr-un consorțiu.
Fostul ministru ar fi stabilit procente de participare la proiect în favoarea anumitor firme, ar fi acceptat cesiunea contractului de către SIVECO, deși invocase necesitatea achiziției de la aceeași sursă, ar fi înlesnit firmei SIVECO și colaboratorilor săi încheierea contractului în condițiile lipsei de competiție, încheind contractul în condiții oneroase pentru ministerul pe care îl conducea, toate acestea având drept consecință prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziției de servicii și produse la prețuri peste valoarea de piață: licențe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare și produse software la prețuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleași produse sau produse similare de pe piață, potrivit anchetatorilor.
De asemenea, în perioada 2001 -2009, Andronescu ar fi pretins și primit de la firma SIVECO și firmele colaboratoare foloase necuvenite constând în sume de bani sau calculatoare, pentru sine sau pentru altul, în scopul de a le asigura derularea unor proiecte cu ministerul.
Andronescu declara, după ce procurorii au cerut aviz de urmărire penală de la Senat, că nu a cerut și nu a luat niciun leu în perioada în care a fost ministru.
În dosarul Microsoft, DNA a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foști miniștri – senatorii Șerban Mihăilescu și Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu și Adriana Țicău.
Camera Deputaților a aprobat, în 13 octombrie, cererea de începere a urmăririi penale a deputatului Valerian Vreme.
Președintele Traian Băsescu a avizat, în 3 octombrie, cererea DNA, pentru foștii miniștri Adriana Țicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu și Daniel Funeriu.
În 19 noiembrie, Plenul Senatului a avizat începerea urmării penale în cazul senatorilor PSD Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu.
Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere și din societățile implicate în derularea proiectului privind licențele Microsoft pentru școli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.
Contractul cadru de închiriere de licențe Microsoft, din 15 aprilie 2004, ar fi fost încheiat în condiții oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47 la sută acordat de Microsoft în considerarea Guvernului și, implicit, permițând plata unor comisioane către persoanele implicate, susțin anchetatorii.
Potrivit DNA, contractul cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, invocându-se, în mod nereal, calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preț cu cel puțin 40 la sută mai mare față de cel real, având la bază un necesar nefundamentat, susțin procurorii.
Direcția Națională Anticorupție a fost sesizată la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului-Ministru, ca urmare a acțiunii de control efectuată la Ministerul pentru Societatea Informațională și la Ministerul Educației Naționale, în legătură cu închirierea de licențe educaționale.
Întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiții nelegale, a contractului comercial de închiriere licențe din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educaționale Microsoft, a actelor adiționale la acest contract, precum și a contractelor aferente derulării Programul „Sistem Educațional Informatizat” (SEI), Direcția Națională Anticorupție s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu și respectiv a unor infracțiuni de corupție în legătură cu derularea acestor contracte.