Echipaj medical de la Ambulanță, bătut de o elevă aflată în stare avansată de ebrietate

Publicat: 20 02. 2014, 17:07
Actualizat: 08 02. 2016, 21:49

Un medic și o asistentă de la Serviciul de Ambulanță Vaslui au fost bătuți, joi după-amiază, de o elevă în vârstă de 14 ani, aflată în stare avansată de ebrietate, în momentul în care echipajul medical o transporta pe adolescentă la spital, aceasta fiind preluată din fața unui bar, unde băuse votcă.

Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui, cei doi membri ai echipajului medical au fost loviți cu palmele peste față de către elevă, într-un moment de agitație psihomotorie determinat de consumul de băuturi alcoolice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cei care au sunat la numărul de urgență 112 pentru a solicita intervenția unei ambulanțe au fost colegii de clasă ai elevei, după ce aceștia ieșiseră dintr-un bar din zona Călugăreni, din municipiul Vaslui, și au constatat că adolescenta nu se mai poate ține pe picioare.

„În momentul în care am încercat să o urcăm în ambulanță, eleva a început să se zbată foarte puternic și să ne înjure, iar când am ajuns în autosanitară m-am trezit dintr-o dată cu o palmă puternică peste față. În cele din urmă, am reușit să o sedăm medicamentos și să o imobilizăm de targă, după ce lovise cu picioarele și aparatura din ambulanță. Însă, în momentul în care am ajuns la spital, fata și-a revenit și a început din nou să se agite, lovind-o de data asta pe asistentă, tot cu palma peste față”, a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX medicul Dan Ungureanu, din cadrul SAJ Vaslui.

Potrivit acestuia, eleva a fost diagnosticată cu intoxicație acută etanolică și stare de ebrietate, după ce, potrivit echipajului medical, băuse votcă la barul din fața căruia a fost luată de ambulanță.