21:43
Bucureștenii vor putea urmări pe un ecran de mari dimensiuni finala de la Roland Garros. Ecranul va fi amplasat de către Primăria Capitalei la intrarea Charles de Gaulle din Parcul Herăstrău.
Primăria Capitalei îi invită sâmbătă, de la ora 16.00, pe bucureștenii care vor să o susțină pe Simona Halep să urmărească meciul în care aceasta va juca cu Maria Sarapova pe un ecran de mari dimensiuni.
Finala de la Roland Garros va fi transmisă în cadrul CineParK, cinematograful în aer liber amenajat de Primăria Capitalei prin CreArt în Parcul Herăstrău.