EDIȚIE SPECIALĂ LIVE „MARIUS TUCĂ SHOW”. Invitat Nicu Alifantis: Recunosc că încă am emoții la fiecare spectacol. Sunt ușor timid

Publicat: 10 12. 2019, 22:03

 

Redăm principalele idei din emisiune:

Alifantis, despre cei 30 de ani de libertate: Care democrație? Care 30? A fost o libertate. Dar necunoscând gustul libertărții, noi ne-am cam bătut joc de ea. Cel mai tare ne-am bătut joc de noi. Eu văd asta prin prisma celor 30 de ani pe care i-am pierdut eu. Poate mi-ar fi plăcut să treacă altfel. Eu sunt dezamăgit.   

Despre garsoniera din Piața Romană în care a locuit mulți ani: Cântecele din albumul Piața Romană Nr. 9 nu numai că le-am scris în garsoniera din Piața Romană, dar le-am și imprimat acolo. Instrumentele, că pentru voci nu aveam un microfon suficient de bun. (…) Aveam o baie care era cu duș, deoarece nu încăpea cadă. 

Alifantis, despre București: Îmi place. Am descoperit locuri foarte frumoase aici. Acum, de când trăiesc aici, sunt un bucureștean convins. Când mi se face dor de mine și de amintirile mele dau o fugă la Brăila. Cred că e și un defect profesional. Mă adaptez la locul în care merg. Eu nu am probleme cu patul de la hotel, cu fusul orar… 

Despre originile lui: Tata a fost grec, iar mama aromână. Când eram mic am vorbit greaca și aromâna în casă. Apoi s-a prăpădit bunica din partea mamei, iar ea era zbir, cea care întreținea obiceiurile. Pe mine m-a marcat moartea ei și am refuzat să mai vorbesc cele două limbi după aceea. 

Alifantis, despre posibilitatea lansării unui album cu cântece de leagăn (artistul este bunic; și-a lăsat barbă pentru a juca rolul lui Moș Crăciun pentru nepoți): Am unul pentru băieți, unul pentru fete și încă unul, acela în machedonă. În general toate cântecele mele sunt de leagăn. Sunt din acelea, bălăduțe triste. 

Despre prima chitară: Am primit prima chitară pe la 10 ani. Am învățat ca la carte până la un moment dat, când am început să improvizez. 

Alifantis, despre melodia „Decembre”: Tot încerc să găsesc o explicație logică la ce s-a întâmplat în mintea mea atunci, în ’69, la cei 15 ani pe care îi aveam, ca să fac un astfel de cântec. Știu că răsfoiam o carte de poeme de-a lui Bacovia și mi-au picat ochii pe poezia asta. Dar nu știu de ce pe aceea, nu găsesc nicio logică. 

Despre încrederea în sine: Sunt ușor timid și nu sunt foarte decis că e bine ceea ce fac. Am lucrat cât am putut să o elimin. E greu când e genetic, când e băgată în sânge e greu să scapi de ea. Recunosc că încă am emoții la fiecare spectacol. (…) Într-un fel e bună timiditatea. Îți dă așa o stare de emoție, de dialog interior cu tine.   

Nicu Alifantis, despre folk: Ideea de folk nu prea are legătură ce se întâmplă la noi pe genul acesta muzical.

Știrea inițială. Un interviu în exclusivitate cu Nicu Alifantis despre 30 de ani de libertate, 50 de ani de „DECEMBRE”.

Suntem într-adevăr liberi?

Ce fel de democrație trăiți?

Prietenie. Dragoste. Ură. Cât s-au schimbat relațiile umane în cei 30 de ani de libertate?

Care ar trebui să fie prioritatea zero a generației de astăzi?

Bacovia și „Decembre” după 50 de ani. Există o rețetă a succesului?

Sunt doar câteva întrebări la care va răspunde Nicu Alifantis, începând cu ora 19.00, la „Marius Tucă Show”, LIVE pe MEDIAFAX.ro.