EDIȚIE SPECIALĂ MARIUS TUCĂ SHOW. Invitat Col. (R) Ionel Boeru, șeful plutonului de execuție al soților Ceaușescu: A strigat „Trăiască România Socialistă” / Elena a înjurat un soldat de mamă

Publicat: 16/12/2019, 21:12

Marius Tucă: I-ați transportat?

Ionel Boeru: I-am suit pe amândoi în elicopterul în care m-am deplasat eu, Dorin, Tavi și subofițerul care a păzit pe cei doi securiști. Ironia sorții, Dorin neavând loc, a trebuit să stea pe el. pur și simplu trebuia să…

Marius Tucă: Pe cadavrul lui Nicolae Ceaușescu.

Ionel Boeru: Ne-am deplasat în cazarma Boteni unde din cauză că unul dintre elicoptere avea ceva probleme și pentru că eram cu cadavrele, mai mulți decât așa, patru dintre militarii parașutiști au rămas acolo, am alimentat și ne-am deplasat din nou la București pe același teren de fotbal.

Marius Tucă: La ce oră era?

Ionel Boeru: Asta ar fi pe la trei jumate, patru. Procesul a durat vreo oră și ceva.

Marius Tucă: Trei jumate, patru după-amiază.

Ionel Boeru: După-amiază, deci țin minte exact că era după-amiază pentru că s-a înserat repede. Tocmai aici, iar o problemă, când v-am zis eu că am vorbit cu niște militari, când am plecat prima dată, deci când am ajuns pe respectivul teren de fotbal…

Marius Tucă: În Ghencea.

Ionel Boeru: Ne-am dat jos din elicoptere și generalul Stănculescu mi-a spus vezi că o să trimit o salvare, îi îmbarci după care plecați la Boteni. Ce s-a întâmplat, în Clubul Steaua, Gațu era atunci șeful clubului, pregătise și el… era 25 Decembrie totuși, masă festivă, băutură, mâncare.

Marius Tucă: Trebuie să le spunem celor care ne urmăresc că execuția soților Ceaușescu a avut loc în ziua de Crăciun. Lucru de care nu știați.

Ionel Boeru: Sincer, Ceaușescu nu prea ținea cont, eu am fost reeducat, liceul militar, școala militară, nu prea aveam treabă, nici acuma cu religia nu prea am eu mari tangențe.

Marius Tucă: Dar credeți în Dumnezeu…

Ionel Boeru: Cred că există ceva dar nu Dumnezeu.

Marius Tucă: Nu Dumnezeu.

Ionel Boeru: Da, este ceva, sigur. Ceva este dar nu…

Marius Tucă: Păi și cum raportați la tot ce s-a întâmplat atuncea, apropo de divinitatea asta pe care o vedeți în cineva anume? Dumnezeu sau acea formă supremă la care vă gândiți a avut grijă de dumneavoastră atunci?

Ionel Boeru: Nu știu dacă a avut grijă de mine în mod deosebit.

Marius Tucă: Sau faptul că ați fost cel desemnat să conduceți plutonul de execuție și, din mărturisirea dumneavoastră de acum chiar să executați pe cei doi, asta a fost un fel de pedeapsă?

Ionel Boeru: Nu pot să spun nici că a fost pedeapsă nici că divinitatea… deci a fost, eu fiind un tip aventurier m-am oferit pentru acea misiune…

Marius Tucă: Dumneavoastră aventurier care ați făcut școala militară?

Ionel Boeru: Păi să sări cu parașuta nu-i chiar așa…

Marius Tucă: A, aventurier în ideea armei la care ați fost.

Ionel Boeru: De asemenea, eu mi-am dorit foarte mult să plec din cazarmă, să ajung în București unde mureau colegii, unde… poate fi luat și ca un spirit de aventură să știți, asta e părerea mea.

Trebuie să recunosc, și spun la toată lumea, nu e bine să omori oameni, nu este bine, chiar dacă eu am fost pregătit

Marius Tucă: Până la urmă a fost mai mult decât atât, se putea întâmpla orice. Dar spuneți-mi vă rog în toți acești 30 de ani ați visat execuția, i-ați visat pe cei doi, ați avut lucruri de genul ăsta care să vă… coșmaruri?

Ionel Boeru: Nu, deci personal nu am avut lucruri deosebite… am momente în care într-adevăr mă gândesc și…

Marius Tucă: Dar nu ați avut coșmaruri legate de…

Ionel Boeru: Trebuie să recunosc că… și spun la toată lumea, nu e bine să omori oameni, nu este bine, chiar dacă eu am fost pregătit, că până la urmă școala pe care am făcut-o asta făcea, ne pregătea, dar nu e bine să omori oameni și nu cum am fost noi obligați, că până la urmă am fost obligați să facem treaba asta, respectiv să te uiți și în ochii lor când îi împuști, să-i împuști și de aproape și așa mai departe.

Marius Tucă: De la câțiva metri practic.

Ionel Boeru: Și n-avem dreptul să facem asta.

Marius Tucă: Și v-ați uitat în ochii lor când i-ați executat? Și ce ați văzut acolo?

Ionel Boeru: Eu m-am gândit doar la mine și atât. Am o vorbă de la mine de unde sunt eu de loc…

Marius Tucă: De unde sunteți?

Ionel Boeru: Eu sunt din județul Bacău, orașul Moinești.

Marius Tucă: Oraș industrial, petrolier.

Ionel Boeru: Decât să plângă mama mai bine plânge maică-ta.

Marius Tucă: Deci în ochii lor n-ați apucat să mai vedeți nimic pentru că vă gândeați la dumneavoastră.

Ionel Boeru: Deci eu tot timpul eu la asta m-am gândit și în timpul procesului să știți, am fost atent la proces, dar mă gândeam…

Marius Tucă: Erați foarte tânăr, aveați 31 de ani. Pe de altă parte puteau fi și părinții dumneavoastră la vârstele pe care le aveau…

Ionel Boeru: Da, da, așa este. Dar erau oameni, asta e problema mai gravă, erau oameni și deci, iar vorbim de divinitate, nu avem noi dreptul să luăm viața oamenilor, așa văd eu problema. Când e un război e altă problemă.

Marius Tucă: Ne vom întoarce la ce au însemnat acești 30 de ani în viața dumneavoastră din momentul execuției. Continuați-vă derularea evenimentelor, povestirea. Derularea evenimentelor pentru că nu e vorba despre o povestire.

Ionel Boeru: Deci pe stadion. Aici e o problemă. Deci generalul a spus că trimite o salvare, nu a trimis nimic pentru că s-au dus la masă și au început să consume și au uitat de noi, s-a întunecat sau se întuneca și unul dintre piloți, respectiv cel mai mare în grad, a venit și mi-a spus măi Ionele noi avem o problemă la elicopter, s-ar putea ca cei de la cazarmă de la Boteni să tragă în noi, știi cum se întâmplă, nu mai aveam parole, nicio chestie, era treaba destul de…

Marius Tucă: Haos.

Ionel Boeru: Haos, ăsta e adevărul, bine spus cuvântul. Și atunci mi-am adus aminte de militarii cu care vorbisem când am plecat în misiune, când am aterizat acolo și am…

Marius Tucă: Cei din Ghencea.

Ionel Boeru: Cei din Ghencea și a venit unul dintre ei și le-am zis măi băieți, uite aici sunt două colete, o să vină o salvare să le ia. Noi plecăm că trebuie să ajungem în cazarmă, se întunecă și… și persoana respectivă, am înțeles că a plecat în străinătate, a fugit după aia, n-a stat în România după revoluție, era un ofițer locotenent major, a zis că da, nicio problemă. Și atuncea am luat hotărârea, eu luam hotărâri la sol, și-am plecat spre cazarmă cu cele două elicoptere cu gândul că cadavrele or să fie predate de respectivul…

Marius Tucă: Cred că se anunțase la televizor încă nu execuția lor…

Ionel Boeru: Ba da, s-a spus seara atunci.

Nu s-au găsit cadavrele, aici apare problema mare. M-a sunat Mugurel Florescu, ne-a făcut trădători, nici nu mai știu câte cuvinte urâte la adresa noastră

Marius Tucă: Cred că s-a anunțat ceva mai târziu că era ceva cu caseta…

Ionel Boeru: Nu s-au găsit cadavrele, aici apare problema mare. Deci la ora 12 m-au trezit pe mine din somn. Eu sincer când am ajuns în cazarmă, cineva mi-a adus niște cognac și am băut cred că vreo 400 de grame de cognac și m-a luat flama imediat și obosit cum eram și m-am culcat.

Marius Tucă: Și după momentul ăla incredibil.

Ionel Boeru: M-a sunat Mugurel Florescu, ne-a făcut trădători, nici nu mai știu câte cuvinte urâte la adresa noastră.

Marius Tucă: De ce?

Ionel Boeru: Nu găseau cadavrele, ce-am făcut cu cadavrele. Le-am ascuns, le-am furat, deci ăsta era Mugurel Florescu, probabil că și el era șocat de ceea ce s-a întâmplat acolo. Și ne-a dat ordin de dimineață să ne prezentăm de urgență că ne arestează. Eu n-am plecat, sincer vă spun, am refuzat să plec, s-a dus unul dintre piloți, ăla care era mai mare în grad. Și între timp, norocul a fost că generalul Stănculescu a găsit cadavrele. Cadavrele au rămas tot acolo unde le-am lăsat noi.

Marius Tucă: Adică acolo pe stadion unde ați aterizat cu elicopterul.

Ionel Boeru: Da, da. Problema este că ei au trimis mai târziu, asta am aflat-o ulterior de la aghiotantul…

Marius Tucă: Cu salvarea?

Ionel Boeru: Nu cu salvarea, au trimis un transportor blindat și vă dați seama că locotenentul ăla major când a văzut că în loc de salvare vine transportor nici -a iești să le zică.

Marius Tucă: Da, da, că e vorba despre colet.

Ionel Boeru: Și n-au găsit ăia, n-aveau de unde să vadă.

Marius Tucă: Și cei doi soți împușcați înveliți în foi de cort au stat până la ce oră acolo?

Ionel Boeru: Acolo au stat până dimineață. Acolo au fost găsiți de generalul Stănculescu și duși la Spitalul militar la, asta ce știu din auzite, la IML sau cum numește.

Marius Tucă: S-a întâmplat ceva cu cadavrele lor peste noapte?

Ionel Boeru: Nu s-a întâmplat nimic. N-au pățit nimic, n-a fost nicio problemă. Nu.

Este o poveste în cazarmă, și eu am auzit-o, ei i s-a împrăștiat creierul pe jos… După ce am plecat noi cică a venit o maidaneză și ar fi mâncat…

Marius Tucă: Pentru că auzisem la un moment dat o poveste de genul ăsta că ar fi venit animalele și că s-ar…

Ionel Boeru: Nu. Este o poveste în cazarmă, și eu am auzit-o, ei i s-a împrăștiat creierul pe jos…

Marius Tucă: A, unde au fost executați, în cazarmă.

Ionel Boeru: După ce am plecat noi cică a venit o maidaneză și ar fi mâncat…

Marius Tucă: Creierul Elenei Ceaușescu.

Ionel Boeru: Sărise din… că nu era tot creierul acolo, vă dați seama.

Marius Tucă: Bun. Au fost preluate cadavrele a doua zi dimineața, asta e, apropo de destin, să fii învelit în niște foi de cort și să stai o noapte întreagă undeva uitat pe un teren.

Ionel Boeru: Când am plecat cu elicopterul, mi-am adus aminte, un colț de foaie de cort s-a ridicat și se vedea piciorul ei. Sigur vă spun pentru că am văzut din elicopter treaba asta.

Marius Tucă: Am înțeles. Spuneți-mi vă rog, bijuteriile, bunurile pe care le aveau atuncea?

Ionel Boeru: Toate au fost luate de domnul Voican Voiculescu.

Marius Tucă: Când s-a întâmplat asta?

Ionel Boeru: La IML mi se pare.

Marius Tucă: A, la Institutul de Medicină Legală, dar nu după execuție sau ceva…

Ionel Boeru: Nu, nu, nu, n-a fost luat nimic.

Marius Tucă: Și unde sunt bunurile? Știți cumva despre ele?

Ionel Boeru: Am înțeles că sunt la Institutul Revoluției Române sau la domnul Voican Voiculescu, nu știu exact. Întrebați-l pe domnia sa.

Marius Tucă: Am înțeles.

Domnul Domenico care a scris o carte despre execuția Ceaușeștilor a recuperat medicamentele, respectiv insulina, și le-a verificat să vadă dacă nu cumva au pus otravă acolo. Deci a fost și zvonul că respectivele erau otravă

Ionel Boeru: Ce știu, am înțeles că domnul Domenico care a scris o carte despre execuția Ceaușeștilor a recuperat medicamentele, respectiv insulina, și le-a verificat să vadă dacă nu cumva au pus otravă acolo. Deci a fost și zvonul că respectivele erau otravă, și le-a verificat și nu era, erau medicamente, medicamente.

Marius Tucă: Îmi spuneați că ați auzit câteva lucruri legate de perioada aceea în care au stat în unitatea militară.

Ionel Boeru: Deci, au dormit trei nopți acolo de pe 22-25, nu au dormit, deci comandantul Unității, Kemenici nu i-a anunțat în primul rând pe cei din cazarmă că ei se află acolo, au știut un număr restrâns de oameni că ei se află acolo și au dormit în fiecare noapte în altă parte. Ceea ce este interesant este faptul că în muzeul unde este camera unde au dormit o noapte sunt trei paturi, într-unul a dormit milițianul care a rămas cu ei, Constantin Paisie, și în celelalte două paturi trebuia să doarmă ei. Nu, ei au dormit amândoi îmbrățișați în același pat, deci se iubeau foarte mult, aveau ceva foarte deosebit. O altă întâmplare pe care mi-a povestit-o ofițerul care i-a păzit și care o regreta enorm, dar așa a fost să fie, este faptul că la un moment dat oamenii treceau pe strada Gării, așa se numea zona respectivă lângă Unitatea Militară și strigau „Ole, ole Ceaușescu nu mai e”, iar el a înțeles că „Ole, ole Ceaușescu unde e” și atunci s-a dus repede spre geam să deschidă geamul și ofițerul respectiv din greșeală l-a lovit, nu în sensul că l-a lovit, ci pur și simplu ca să închidă geamul și l-a lovit un pic, deci nu a făcut-o intenționat, dar a regretat foarte mult faptul și cred că regretă și acum.

Marius Tucă: Haideți să facem un exercițiu pe care îl fac cu toți invitații mei, mai ales că este vorba despre evenimente atât de importante și vorbim despre fuga, procesul și execuția soților Ceaușescu, e vorba despre 30 de ani de la acele evenimente dramatice care au influențat până la urmă decisiv tot ce a însemnat istoria României, să faceți un exercițiu de imaginație, să vă întoarceți în timp, sunteți la Târgoviște și urmează să îi executați, ați aflat că urmează să îi executați pe soții Ceaușescu, acum cu mintea de acum, cu amintirile de acum, toți acești 30 de ani de libertate, mai mult sau mai puțin zbuciumată, ce ați face dacă ați face același lucru?

Dacă mi s-ar fi spus din cazarmă când am plecat din Boteni că mergem pentru cutare, nu m-aș fi oferit să merg pentru această misiune

Ionel Boeru: Dacă aș pleca în aceleași condiții în misiune, respectiv fără să știu unde merg și ce trebuie să fac și aflu acolo, atunci aș face din nou același lucru fără probleme. Dacă mi s-ar fi spus din cazarmă când am plecat din Boteni că mergem pentru cutare, nu m-aș fi oferit să merg pentru această misiune. Nu știu, sigur aș fi făcut același lucru, nici nu se pune problema pentru că sunt un tip tare, la 15 ani am fost reeducat în armată, deci nu se mai punea problema…

Marius Tucă: Deci și acum ați fi luat aceeași hotărâre…

Ionel Boeru: Aceeași hotărâre și nu aș regreta-o.

Marius Tucă: Cine credeți că a hotărât execuția soților Ceaușescu?

Ion Boeru: În afară de varianta cu cei care… șapte sau nu știu câți erau în WC sau în CC, erau mai mulți care au fost…, sigur una din persoanele care au hotărât este președintele URSS de la vremea respectivă, care și-a dorit foarte mult acest lucru, Gorbaciov.

Marius Tucă: De ce credeți asta?

Ionel Boeru: Am citit și ceva materiale scrise de Cartianu, nu știu dacă ați citit cartea lui Cartianu și el are chiar documente, scrise în carte, documente, nu scrise de el și înclin să cred că într-adevăr hotărâtor a fost poziția lui Gorbaciov. Dar am auzit că și din vest s-ar fi dorit ca Nicolae să dispară, nu și Elena, Nicolae Ceaușescu să dispară pentru că ar fi avut ceva secrete pe care mulți nu doreau să se afle.

Marius Tucă: Ați ieșit la pensie practic, da…

Ionel Boeru: Nu am ieșit la pensie, deci sunt ofițer în rezervă, mai am un an și ceva până când o să ies la pensie…

Marius Tucă: Și ați trăit în toți acești ani din, nu pot să îi spun pensie, cum să îi spun?

Ionel Boeru: Retribuție de rezervă, da.

Marius Tucă: Și cum a fost viața dumneavoastră în acești toți ani?

Ionel Boeru: Am avut marea șansă…

Marius Tucă: Ați divorțat?

Ionel Boeru: Deci am divorțat de prima soție, m-am recăsătorit și marea mea șansă a fost că am o fetiță care acum face 14 ani pe 24 octombrie …

Marius Tucă: Nu ați divorțat și a doua oară?

Ionel Boeru: Nu, nu am divorțat a doua oară, nu.

Marius Tucă: Și aveți o fetiță de 14 ani…

Ionel Boeru: Care cum să spun eu, mi-a … m-a întinerit, mi-a dat putere de viață, m-am ocupat de ea, deci nu am lucrat, nu am făcut nimic decât m-am ocupat de acest copil. Am învățat-o să patineze, să meargă pe bicicletă, dansuri, la pian…

Marius Tucă: V-ați dus cu ea, v-ați ocupat de creșterea și educația ei. Și ea știe? Cum o cheamă pe fetița dumneavoastră?

Ionel Boeru: Andra o cheamă, are de fapt trei nume, dar Andra e numele…

Marius Tucă: Dar 14 ani i-a împlinit când?

Ionel Boeru: Îi împlinește pe 24 acum, octombrie, iar pe 22 împlinește 38 de ani fata mai mare, că am și două fete din prima căsătorie.

Marius Tucă: Să vă trăiască.

Ionel Boeru: Mulțumesc, care a terminat jurnalismul să știți, dar nu i-a plăcut și nu a profesat.

Marius Tucă: Dar spuneți-mi fetița cea mică, care împlinește 14 ani, știe că ați…

Ionel Boeru: Bunica ei din partea mamei s-a scăpat și i-a zis, are idee, dar nu în mod explicit. M-am ferit să îi spun, dar am probleme, mă gândesc uneori, apropo că trebuie să macine ceva, mă gândesc uneori ce o să se întâmple când o să afle prietenii, colegii ei, cine e tatăl ei. S-ar putea să nu fie la fel de binevoitori.

Marius Tucă: E adevărat. Și despre viața dumneavoastră în acești 30 de ani ce spuneți, că se fac 30 de ani de la revoluție? Și 30 de ani de la execuția soților Ceaușescu.

Ionel Boeru: Am dus o viață normală, m-am înscris în sindicatul militar, la un moment dat ne-au luat…

Marius Tucă: Nimic deosebit.

Ionel Boeru: Ba da, a fost atunci când ne-au luat niște drepturi după pe care ne-au fost date înapoi, asta e viața.

Am câștigat multe drepturi, extraordinare, dar sunt și lucruri care nu îmi plac pe care le fac politicienii și care nu sunt corecte pentru țara asta, respectiv învățământul a decăzut, sănătatea e la pământ

Marius Tucă: Am înțeles. Cum ați descrie sau ce părere aveți despre România, cum arată România astăzi la 30 de ani de la Revoluția din decembrie 89.

Ionel Boeru: Am câștigat multe drepturi, extraordinare cum ar fi dreptul de a vorbi, de a spune, de a face…

Marius Tucă: Libertatea de exprimare.

Ionel Boeru: Ăsta ar fi exemplul cel mai…, dar în schimb sunt și lucruri care nu îmi plac pe care le fac politicienii și care nu sunt corecte pentru țara asta, respectiv învățământul a decăzut, sănătatea e la pământ, toți președinții care au fost până acum nu au excelat, adică nu au fost niște președinți, președinți…

Marius Tucă: Păi și atunci de ce l-ați împușcat pe Ceaușescu?

Ionel Boeru: Păi nu l-am împușcat eu pe Ceaușescu, s-a hotărât, deci eu am executat sentința, este cu corect, l-am împușcat pe Ceaușescu…

Marius Tucă: Era o întrebare în contextul în care spuneați că…

Ionel Boeru: A avut și probleme grave, de exemplu știți că Ceaușescu împreună cu generalul Milea care era ministrul Apărării, tânăr locotenent major, a executat țărani care nu au vrut să intre în CAP? Știați?

Marius Tucă: Să lăsăm istoria să spună asta și astea spun multe.

Ionel Boeru: Este scris, este scris, și de aia a ajuns Milea ministru…

Marius Tucă: Istoria…

Ionel Boeru: Păi nu, istoria e scrisă de învingători se scrie numai ce se vrea.

Marius Tucă: Am înțeles, domnule Boeru mulțumesc mult pentru participarea la o ediție specială…

Ionel Boeru: Și eu vă mulțumesc.

Marius Tucă: Marius Tucă Show și sper să ne vedem cu bine. Țineți aproape.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a TikTok după ce CNA a cerut o anchetă privind campania online a...
Ninge mâine și poimâine în România. În ce orașe vine iarna, potrivit meteorologilor Accuweather
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Câte milioane de euro va plăti amendă TikTok pentru Călin Georgescu. Europarlamentar: „Nu există politician...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Rusia încearcă să provoace România. Ambasadorul lui Putin a înfipt, la propriu, steagul Rusiei în...
Ce se întâmplă în Pakistan: capitala este blocată, internetul este tăiat, mii de protestatari se...
Eduard, mezinul Adrianei Bahmuțeanu, ar fi accesat mai multe site-uri despre suicid! Protecția Copilului a...
Băutura alcoolică pe care această femeie de 110 ani o bea în fiecare zi, de...
Care sunt reperele financiare importante în viață și cum reducem diferența dintre ce ne dorim...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Cod galben de ceață densă și risc de ghețuș în 10 județe din România! Atenționarea...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
E legal să folosești anvelope de vară și de iarnă în același timp? Ce stabilește...
BREAKING NEWS Vize SUA. Rata de refuz a vizelor a scăzut la 2,61%, sub pragul...
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Decizia CCR. Călin Georgescu, scos din schemă: Vor să interzică dreptul poporului!
Bahmuțeanca, război total cu fiii lui Prigoană. A scos „nucleara”
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriela Cristea, declarații emoționante despre cele două sarcini realizate prin cezariană. “Fetele mele au văzut...
Damian Drăghici și iubita lui, imagine emoționantă pe scena Operei Române din București. Cristina Stroe...
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Cultura și creativitatea, sacrificate de dragul Inteligenței Artificiale, avertizează un raport