Prima pagină » Știri » Educatoarea din Timișoara care și-a ucis fiica de patru ani a fost arestată preventiv pentru omor

Educatoarea din Timișoara care și-a ucis fiica de patru ani a fost arestată preventiv pentru omor

Educatoarea din Timișoara care și-a ucis fiica de patru ani a fost arestată preventiv pentru omor
Detalii pe gândul

Oana Neț, femeia în vârstă de 38 de ani din Timișoara care i-a tăiat venele fiicei sale, iar apoi a înecat-o în cadă, în urmă cu două zile, a fost adusă, joi, la Tribunalul Timiș, iar judecătorii au decis emiterea mandatului de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie (omor comis asupra unui membru al familiei – fiică).

„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus la data de 15.03.2018 punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata Neț Oana – Răzvana sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie (omor comis asupra unui membru de familie – fiica), prevăzută de art. 199 alin. 1 raportat la art. 188 alin. 1 Cp, reținându-se în sarcina acesteia faptul că, în data de 13.03.2018, în jurul orei 17.30 a ucis-o prin înecare pe fiica sa minoră, în vârstă de 4 ani, în baia din locuința acestora situată în localitatea Timișoara. La aceeași dată, inculpata a fost prezentată cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, care a admis cererea și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările continuă în cauză, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și de drept”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Educatoarea de 38 de ani i-a tăiat venele, marți noapte, fiicei sale de patru ani la ambele mâini și apoi a înecat-o în cadă. Potrivit anchetatorilor, educatoarea ar fi recurs la acest gest pentru a se răzbuna pe soț, cu care s-a certat, iar acesta i-a spus că intenționează să divorțeze.

Femeia a fost transportată la spital imediat după ce a comis crima, pentru că a consumat erbicid în încercarea de a se sinucide.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean Timișoara, în urma unui consult psihiatric, medicii au stabilit că femeia are nevoie de tratament de specialitate, astfel că a fost transferată pe Secția de Psihiatrie, dar și că poate fi audiată de procurori. Ulterior, educatoarea a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, iar la finalul audierilor, femeia a fost reținută pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de omor comis al unui membru al familiei.

Inspectorul școlar general al județului Timiș, Aura Danielescu, a declarat, miercuri dimineață, corespondentului MEDIAFAX, că educatoarea de 38 de ani nu a mai fost evaluată psihologic de câțiva ani. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Timiș, legislația a fost modificată în anul 2011, astfel că niciun cadru didactic nu mai este testat din acest punct de vedere.

„Astfel de evaluări psihologice s-ar putea realiza doar în cazul în care cineva ar face o sesizare și ar cere acest lucru, conform Codului Muncii. Doar că în cazul acesta, nimeni nu și-a dat seama că are probleme psihice”, a afirmat Aura Danielescu.

Oana Neț era educatoare la grădinița din localitatea timișeană Murani. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Timiș, aceasta și-a luat concediu fără plată în urmă cu patru săptămâni, în încercarea de a-și găsi un alt loc de muncă mai bine plătit și pentru a scăpa de navetă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
Rapoarte ale serviciilor secrete americane dezvăluie că Putin vrea să cucerească părți din Europa, inclusiv țări care sunt membre NATO
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată