EFECTELE #COVID-19 | Câți români, de fapt, intenționează să rămână acasă de Paște anul acesta. Interesul românilor pentru știri legate de coronavirus rămâne ridicat

Publicat: 13 04. 2020, 14:36
Paste

Poate și pentru faptul că autoritățile i-au îndemnat pe români să stea acasă de Paște prin intermediul mesajelor transmise constant cu ajutorul mass-media, ca urmare a pandemiei de coronavirus 9 din 10 români din mediul urban nu își vor vizita rudele cu ocazia sărbătoririi Învierii lui Iisus Hristos.

Datele unui studiu omnibus, reprezentativ pentru mediul urban, realizat săptămânal de iSense Solutions pe perioada epidemiei de coronavirus pentru înțelegerea comportamentului românilor, relevă că 90% dintre românii din mediul urban intenționează să rămână acasă de Paște anul acesta în contextul pandemiei de coronavirus.

Ultimele date (culese în perioada 6-10 aprilie) din studiul Consumer Stress Score spun totodată că 58% dintre persoanele din mediul urban estimează că viața își va relua un curs normal până la mijlocul lunii iunie.

Interes mare pentru știrile legate de coronavirus

În ceea ce privește informarea, mai spun cei de la ISense, interesul românilor pentru știri legate de coronavirus rămâne ridicat. Astfel, 83% dintre cei intervievați urmăresc cel puțin ocazional știri despre acest subiect, în timp ce 25% o fac foarte des.

În această perioadă, românii sunt cel mai îngrijorați pentru situația economică (îngrijorarea având scorul de 79 pe o scală de la 0 la 100) și pentru sănătatea membrilor familiei (scorul fiind de 59 pe o scală de la 0 la 100).

Deși jumătate dintre consumatori (50%) declară că le-au scăzut veniturile personale, iar 78% că au cheltuit mai puțin pe lucruri ce nu țin de strictul necesar, gradul de responsabilitate socială a românilor rămâne unul ridicat. Astfel, 6 din 10 au cumpărat de la producători locali pentru a susține economia.

Branduri… fără coronavirus

Conform rezultatelor studiului, aproape jumătate (47%) dintre românii din mediul urban consideră că brandurile ar trebui să aibă mesaje de comunicare fără legătură cu epidemia de coronavirus.

Pe de altă parte, 44% dintre respondenți cred că brandurile ar trebui să își adapteze mesajele în această perioadă.

Doar 6% sunt de părere că brandurile nu ar trebui să comunice deloc.

Un număr de 7 din 10 consumatori și-ar dori ca mai multe branduri să facă livrări la domiciliu, iar 63% își doresc promoții speciale în această perioadă.

Datele prezentate fac parte din studiul omnibus săptămânal, ce combină metodologia cantitativă cu cea calitativă (comunitate online cu 50 de participanți).

Studiul este reprezentativ pentru mediul urban și realizat de iSense Solutions pe perioada epidemiei de coronavirus pentru înțelegerea comportamentului românilor, având 500 de interviuri online în fiecare săptămână, grad de eroare +/- 4%, la un nivel de încredere de 95%.