Efectul Colectiv: ce sunt obligați să facă până pe 31 decembrie toți patronii de localuri

Publicat: 18 02. 2016, 12:34

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor a fost publicată pe 5 noiembrie anul trecut în Monitorul Oficial, iar prevederile acesteia au intrat în vigoare de la momentul apariției.

Pentru a-și produce în continuare efectele juridice, ordonanța trebuia adoptată prin lege de către Parlament. Acest lucru s-a întâmplat miercuri, când proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 52/2015 a trecut de Camera Deputaților, ca for decizional, cu 275 de voturi „pentru”, două „împotrivă” și două abțineri. Asta înseamnă că, pentru a intra în vigoare, documentul mai trebuie doar promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial, informează avocat.net.

În forma amendată a proiectului care a primit miercuri votul decisiv al deputaților este stabilit că toate construcțiile și amenajările care funcționează fără a deține o autorizație de securitate la incendiu vor avea obligația obținerii acestui document până la 31 decembrie 2016.

Obligația obținerii autorizației de securitate la incendiu va reveni, potrivit proiectului de act normativ, beneficiarului investiției ori persoanei fizice sau juridice care finanțează și realizează investiții noi sau intervenții la construcțiile existente.

Totuși, în cazul în care este constatată încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, autoritățile vor putea decide oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor/amenajărilor fără a mai aștepta obținerea autorizației amintite.