Prima pagină » Știri » Efectul pe care un cutremur major l-ar avea asupra cartierelor Drumul Taberei și Berceni

Efectul pe care un cutremur major l-ar avea asupra cartierelor Drumul Taberei și Berceni

Efectul pe care un cutremur major l-ar avea asupra cartierelor Drumul Taberei și Berceni
Gheorghe Mărmureanu, președintele de onoare al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, a vorbit despre efectele pe care un eventual cutremur major le-ar avea asupra cartierelor Capitalei. După spusele sale, Cartierul Drumul Taberei ''va fi un munte'', iar Berceniul ''se va scufunda''.

„Pământul este o planetă vie, se mișcă permanent. Ca atare, nu este nimic ieșit din comun în faptul că platoul dinspre Drumul Taberei, inclusiv locul unde se află acum Palatul Parlamentului, crește cu aproximativ 4 milimetri anual și, peste timp, acolo va fi un munte. Zona Berceni, în schimb, se scufundă 5 milimetri anual, iar acolo va fi o mare depresiune”, ne-a dezvăluit seismologul Gheorghe Mărmureanu, președintele de onoare al Institutului pentru Fizica Pământului.

Mișcările imperceptibile se transformă periodic în scuturări violente ale scoarței terestre: cutremurele. Atunci, relieful se schimbă ceva mai mult, iar zone întregi se pot înălța sau scufunda cu mai mult de 4-5 milimetri.

Urmarea tuturor acestor mișcări terestre: peste un milion de ani, în vestul Bucureștiului, adică în Drumul Taberei, se va înălța un munte de 4.000 de metri înălțime, iar în sud, în cartierul Berceni, va fi o depresiune de 5.000 de metri adâncime. Un fel de „marele rift românesc”, a explicat Mărmureanu la o televiziune de știri.

Autor

Citește și