Egiptul a cumpărat iar 300.000 tone de grâu. România este și ea printre câștigătoarele licitației din 8 ianuarie
GASC a achiziționat astfel 60.000 de tone de grâu din Ucraina la un preț de 245,93 dolari pe tonă, preț C&F și 120.000 de tone de grâu din România (60.000 de tone de la Ameropa BV și alte 60.000 de tone de la COFCO) la prețul de 245,59 dolari pe tonă, inclusiv livrarea (C&F). De asemenea, GASC a cumpărat alte 120.000 de tone de grâu din Rusia – 60.000 de tone cu 245,45 dolari/tonă, inclusiv livrarea, și 60.000 de tone la 245,98 dolari/tonă, preț C&F, informează UkrAgroConsult, citată de Ukrinform și Agerpres.
Materia primă ar urma să fie livrată în perioada 18 – 29 februarie 2020.
Anterior, Egiptul achiziționa 355.000 de tone de grâu cu ocazia licitației din 30 decembrie 2019 cu livrare tot în februarie 2020, iar în data de 3 decembrie 2019, GASC cumpăra pentru statul egiptean 295.000 tone de grâu pentru panificație, având ca sursă Rusia, iar perioadă de livrare 21-31 ianuarie a.c.
La un preț de 224,70 dolari americani pe tona metrică de grâu (USD/TM), fără costuri de transport incluse, cei de la Ameropa vor trimite în februarie 2020 către Egipt o partidă de 60.000 de tone de grâu românesc, ca urmare a licitației organizată de Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) în data de 30 decembrie 2019.
Furnizorul declarat câștigător de autoritatea de resort la licitația din 30 decembrie 2019 și care va trimite materia-primă de origine românească spre statul egiptean o va face la un preț de transport de 13,55 USD/TM.
Conform datelor operative ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), valabile la data de 28 noiembrie 2019, România a obținut un total de 10,051 milioane de tone de grâu, la o productivitate medie de 4.700 de kilograme la hectar. Și în acest caz, totalul anului trecut este sub cel din 2018, atunci când producția indica un nivel de 10,130 de milioane de tone, la un randament de 4.803 kilograme la hectar.
Cu privire la exporturi, cele mai mari încasări ale României au fost obținute din livrarea cerealelor în spațiul intra și extra comunitar. Locul I a fost ocupat și în primele opt luni ale lui 2019 de comerțul peste graniță cu grâu și meslin, cu o valoare de 820,07 milioane de euro și o cantitate de peste 4,4 de milioane de tone livrate.