Ei sunt soții care au murit în cumplitul accident de pe Valea Oltului. Mama s-a stins cu copilul de un an în brațe
Un accident deosebit de grav a avut loc în această dimineață pe Valea Oltului, pe DN7. Doi soți din județul Alba și copilul lor de un an au murit pe loc.
Un accident grav în care au fost implicate un TIR și un autoturism a avut loc luni dimineața pe DN 7, în județul Sibiu. În urma accidentului, din nefericire, un copil de doar un an și-a pierdut viața împreună cu părinții săi.
Potrivit Centrului Infotrafic, accidentul a avut loc pe DN 7, la kilometrul 240+100 de metri, în zona localității Lazaret, județul Sibiu.
Conform IPJ Sibiu, din primele cercetări efectuate reiese că șoferul unui autoturism condus spre Vâlcea, din cauze care urmează a fi stabilite, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un TIR condus spre Sibiu.
În urma impactului toți ocupanții autoturismului, doi adulți și un minor de un an, au murit pe loc.
Este vorba de un bărbat de 34 de ani, soția acestuia de 31 de ani și de fiul acestora de 1 an și 3 luni, din județul Alba.
TIR-ul era condus de un bărbat de 45 de ani din județul Dâmbovița.
Circulația în zonă a fost blocată total ore în șir, potrivit Antena3.ro.
Dn7, printre cele mai periculoase drumuri din România
Cele mai periculoase drumuri din România, pe care au loc cele mai multe accidente rutiere sunt DN1, DN2 şi DN7, în contextul în care România ocupă primul loc în UE la capitolul deceselor cauzate de accidentele rutiere, conform datelor din partea Ministerului de Transporturi.
Unul altul dintre cele mai periculoase drumuri din România este DN7, cu o lungime de 525 de kilometri, ce leagă Capitala de vama Nădlac prin Valea Oltului.
Tronsonul unde au loc cele mai multe accidente este cel care traversează Valea Oltului, care ajunge să fie blocat de multe ori din cauza incidentelor de acest fel, dar și din alte cauze, cum ar fi căderile de pietre, alunecările de teren sau inundațiile.