Elena Arnăuțoiu, ultima reprezentantă a grupului de partizani anticomuniști de la Nucșoara, a murit: „Aș vrea ca urmașii noștri să nu uite istoria și să nu uite jertfa înaintașilor”
„Elena Arnăuțoiu a trecut la Domnul la puțin timp după împlinirea vârstei de 100 de ani. Dumnezeu să o odihnească! Vom reveni cu detalii legate de înmormântare pentru cine dorește să participe”, anunță portalul Memorialul Închisoarea Pitești.
„Elena Ion Arnautoiu s-a alăturat părinților săi Ion și Laurenția morți în închisoare, fratilor săi Toma și Petre executați în Valea Piersicilor! O dată cu dumneaei a murit o întreagă epocă, a murit un model de demnitate și verticalitate. Am cunoscut-o, am apreciat-o, am ajutat-o să-și îndeplinească una dintre ultimele dorințe – să se roage la Crucea Haiducilor din Nucșoara de lângă Mausoleul Mateias! Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească!”, notează Cătălin Nedelcu, administratorul paginii de facebook „Destine frânte în inchisorile comuniste”.
Elena Arnăuțoiu a fost decorată de Președinția României în 2016, cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler. Distincția i-a fost acordată în semn de înaltă apreciere a înaltei ținute morale, pentru demnitatea cu care au militat pentru democrație, plătind cu propria lor libertate pentru curajul de a se fi împotrivit regimului totalitar comunist.
„Ei merită cu prisosință această decorație și în plus de aceasta tuturor celor care au murit în lagăre și în închisori (…) ca să apere credința și demnitatea și libertatea poporului român merită cu adevărat, cum ați spus și dumneavoastră, că prețuiți jertfa lor și sacrificiile făcute de ei. Aș vrea ca urmașii noștri să nu uite istoria și să nu uite jertfa înaintașilor”, spunea Elena Arnăuțoiu, sora lui Toma și Petre Arnăuțoiu, care au condus grupul de rezistență anticomunistă din comuna Nucșoara, județul Argeș.
Născută la 12 aprilie 1919, Elena a fost sora lui Toma și Petru Arnăuțoiu, cei doi conducători ai grupului de rezistență anticomunistă din de la Nucșoara, numit și „Haiducii Muscelului”, format în 1949 împreună cu col. Gheorghe Arsenescu. A fost arestată în decembrie 1950 și închisă până în februarie 1953 într-o colonie de muncă, la Ocnele Mari.
După prinderea fraților săi, în 1958, a fost anchetată de Securitate și condamnată la 5 ani de închisoare și confiscarea averii pentru „delictul de omisiune a denunțării”.
Foto: Facebook / Memorialul Închisoarea Pitești