Elena Băsescu face campanie pe Twitter pentru tatăl ei și se războiește cu „opoziția”: „În visele tale, scumpo, LOL!” – FOTO
Elena Băsescu a devenit foarte activă pe Twitter, mai ales de când tatăl ei a început campania pentru referendumul din 29 iulie.
În ultimele zile, EBA a postat zeci de mesaje prin care își exprimă susținerea față de Traian Băsescu și și-a schimbat poza de profil de pe rețeaua de microblogging, cu una în care apare sărutându-și tatăl pe obraz.
Fiica președintelui își îndeamnă urmăritorii de pe Twitter să voteze corect, sugerând că singura opțiune este „NU” la referendum.
Elena Băsescu a postat mai multe imagini, interviuri și citate din tatăl ei, ba chiar și o glumă despre premierul Victor Ponta: „Ați sunat la premier. Pentru funcția de șef la DNA, apăsați 1, pentru cea de procuror general – 2, iar pentru lovitură de stat – 256”.
Fiica președintelui s-a luat chiar la ceartă cu o utilizatoare care a postat un mesaj pe contul de Twitter al lui Traian Băsescu. Aceasta a scris că președintele nu se va mai întoarce la Cotroceni, iar EBA i-a răspuns: „În visele tale, scumpo, LOL!”.