Elena Băsescu și fetița ei, externate miercuri din Spitalul Universitar de Urgență București
Elena Băsescu și fetița ei vor fi externate miercuri din Spitalul Universitar de Urgență București, au declarat pentru MEDIAFAX surse medicale.
Elena Băsescu a născut duminică, la ora 03.30, prin cezariană, o fetiță în greutate de 2.715 grame și 47 de centimetri, la Spitalul Universitar din Capitală, potrivit unui comunicat al unității medicale.
Primul copil al Elenei Băsescu și, în acelasi timp, primul nepot al președintelui, a venit pe lume în ziua în care mama a împlinit un an de la căsătorie.
Elena Băsescu a scris pe Facebook, într-o postare de marți, că numele fetiței sale este Sofia Anais Ionescu-Băsescu.
Președintele Traian Băsescu declara, duminică, la ieșirea din Spitalul Universitar, că este bucuros că a primit „nobilul titlu de bunic”, iar nepoțica sa, despre care a spus, râzând, că seamănă cu el, este sănătoasă și „deja a supt”.
Întrebat cu cine seamănă copilul, Băsescu a răspuns: „Cu mine, sigur. Se vede, că s-a și grăbit să iasă”.
Băsescu a spus că nașterea a fost prematură, copilul fiind așteptat peste trei săptămâni, dar doctorii au decis că este mai bine ca operația să aibă loc la acest moment.
O fotografie în care șeful statului apare ținându-și în brațe nepoțica a fost postată, duminică, pe contul de Facebook „Alături de președintele nostru”, la scurt timp după ce Traian Băsescu și-a vizitat fiica, la Spitalul Universitar.
Elena Băsescu și Bogdan Ionescu s-au căsătorit, în septembrie 2012, la câteva zile după revenirea la Palatul Cotroceni a președintelui Traian Băsescu, care a fost suspendat două luni în vara anului trecut.