Prima pagină » Știri » Elena Udrea a fost dată în urmărire internațională

Elena Udrea a fost dată în urmărire internațională

Elena Udrea a fost dată în urmărire internațională
Elena Udrea a fost dată în urmărire internațională. Citiți în articol despre procedura de extrădare

În prima fază, Elena Udrea a fost dată în urmărire națională, pentru că s-a sustras executării pedepsei din dosarul Gala Bute. Odată declanșată procedura de urmărire internațională, autoritățile române urmează să înștiințeze autoritățile din Costa Rica.

Ministrul Justiției a anunțat miercuri, că extrădarea Elenei Udrea se poate face chiar dacă România nu are tratat bilateral cu Costa Rica, fiind necesar ca fostul ministru să fie dat în urmărire internațională. Durata extrădării ține de legislația din Costa Rica, a mai precizat Tudorel Toader.

Autoritățile din statul în care se află persoana căutată, în speță, în acest caz, fostul ministru al Turismului Elena Udrea, o rețin sau o arestează provizoriu, timp în care Ministerul Justiției din România efectuează demersurile necesare pentru extrădare. După acest pas, autoritățile din Costa Rica urmează să aprobe, pe baza documentelor emise de Ministerul Justiției român, extrădarea Elenei Udrea, după care o escortă din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, aflată în subordinea Inspectoratului General al Poliției Române se va deplasa în acel stat pentru a o aduce în România. 

 

Citește și