Elena Udrea, din Costa Rica, încercare disperată de a schimba ceva în dosarul Gala Bute. DNA a cerut mai mult de 6 ani de închisoare pentru fostul ministru
„Ca urmare a noilor informații pe care le-am aflat cu toții din declarațiile președintelui Traian Băsescu, informații provenind din Note SRI, care schimbă radical situația din dosarul Gala Bute, aflat azi în pronunțare la ICCJ, am decis împreună cu avocații să solicit repunerea cauzei pe rol”, a scris Elena Udrea pe Facebook.
Udrea mai susține că judecătorii ICCJ i-au respins probele și au decis să o condamne doar pe susținerile procurorilor DNA și a declarațiilor ilogice ale unora dintre cei implicați în dosar.
„Dacă mi-ar fi fost admise cererile repetate, atât în etapă de fond cât și în cea de apel, de a fi aduse că probe Notele SRI despre care știam încă din perioada în care eram ministru, din care reieșea clar că nu am avut nicio implicare în relațiile ilegale de afaceri dintre „denuntatorii” din dosar, inculpați ori doar martori, astăzi nu eram în situația de a fi condamnată fără nicio proba și de a fi nevoită să cer protecție internațională față de abuzurile care mi s-au întâmplat în România”, a transmis Elena Udrea.
Fostul președinte Traian Băsescu a făcut public, miercuri, un document al SRI, despre care spune că este strict secret și i-a parvenit în urmă cu câteva luni, și care vizează dosarul Gala Bute, menționându-se clar rolul acestuia și cum funcționa relația cu sistemul judiciar.
„Este un document document strict secret al UM 0198 SRI din 9.11.2011 care mi-a parvenit acum câteva luni și nu l-aș fi făcut public dacă nu vedeam minciuna din adresa DNA către ICCJ. Nu citesc mult, va spun că documentul vorbește de oameni care se află într-un dosar penal care au săvârsit infractiuni dar despre care DNA nu spune mare lucru si pentru a fi concludent, vă citesc câteva pasaje: >. Ce înțelegem este că protocolul a funcționat din plin și a existat un plan de cooperare între SRI și DNA”, a declarat fostul președinte Traian Băsescu în plenul Senatului.
Fostul președinte a mai spus că documentul vizează dosarul Gala Bute, în care a fost condamnată în primă instanță Elena Udrea.
„Asta probează de data aceasta un sistem. Îi prinzi și pe miutitor și pe cei mituiți și pentru a scăpa dau un nume de om politic important. Documentul vizează Gala Bute. Cei mentionati în document ori au fost disjunși ori denuntători după ce au dat si 8 declaratii”, a afirmat senatorul PMP.