Elena Udrea rămâne în arest până pe 25 aprilie
This browser does not support the video element.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a admis, luni, propunerea procurorilor DNA de prelungire a arestului preventiv în cazul Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute”.
Instanța a decis să prelungească măsura arestului și pentru fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja și Tudor Breazu, administratorul moșiei de la Nana a Elenei Udrea.
Fostul consilier al Elenei Udrea Ștefan Lungu, fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului Gheoghe Nastasia și primarul municipiului hunedorean Lupeni, Cornel Resmeriță, vor fi cercetați în continurea în arest la domiciliu, a mai decis instanța supremă.
Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la aceeași instanță.
Procesul a durat peste șapte ore, timp în care au fost ascultați inculpații care au dorit să dea declarații, procurorii DNA și-au susținut referatul, iar avocații și-au prezentat pledoariile pentru lăsarea în libertate a clienților lor.
Instanța a deliberat apoi timp de aproximativ două ore înainte de a anunța decizia.
Fostul ministru Elena Udrea este în arest din 25 februarie, în dosarul „Gala Bute”, în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și respectiv de luare de mită în legătură cu finanțarea de către același minister a mai multor contracte.