Un elev în vârstă de 12 ani de la o școală din Bârlad este cercetat de polițiști pentru loviri sau alte violențe, după ce a înțepat cu un compas mai mulți colegi, unul dintre ei având nevoie de două zile de îngrijiri medicale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Polițiștii vasluieni au declanșat o anchetă la o școală generală din municipiul Bârlad, unde șase elevi de clasa a VI-a au fost înțepați cu un compas de către un coleg de-al lor care, în prezent, este cercetat pentru loviri sau alte violențe.
Ancheta în acest caz a fost declanșată după ce părinții unuia dintre elevii înțepați, o fată de 12 ani, care a ajuns la spital, a depus plângere la Poliție.
De altfel, tatăl elevei a depus la Poliție și un act oficial emis de spital, din care rezultă că fata a avut nevoie de două zile de îngrijiri medicale.
„În plângerea depusă la Poliție, părinții minorei susțin că, la ieșirea din curtea unității de învățământ imediat după terminarea cursurilor, fiica lor a fost înțepată cu un compas în coapsă de un elev de 12 ani. În urma cercetărilor, a rezultat că, în cursul aceleiași zile, au mai fost înțepați alți cinci elevi pentru care, însă, părinții acestora nu au depus plângere la Poliție împotriva minorului de 12 ani, fiind doar audiați în acest caz”, a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, Mihaela Ștraub.
Incidentul de la școala din Bârlad este considerat „foarte grav” de către Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, care a transmis conducerii unității de învățământ să ia măsuri „drastice” împotriva elevului care și-a înțepat colegii cu compasul.
„Este foarte grav și urât ceea ce s-a întâmplat și, de aceea, elevul vinovat trebuie sancționat și pe linie școlară. Dacă ar fi după mine, i-aș da nota 4 la purtare pe acest semestru, mai ales că, din câte mi s-a spus, acest băiat este unul cu probleme de comportament. Însă, deciziile în astfel de cazuri nu le poate lua decât conducerea școlii”, a precizat inspectorul general al ISJ Vaslui, Gabriela Plăcintă.
În urma incidentului, conducerea școlii a luat măsura îmbunătățirii serviciului de zi pe școală, în sensul că a fost dublat numărul de profesori care supraveghează elevii în timpul pauzelor sau după cursuri.