Elev la un pas de moarte, după ce ar fi fost victima glumei unor colegi / După ce a luat o gură de apă, adolescentul s-a simțit foarte rău
Elevul este în clasa a 8-a la Colegiul Național „B. P. Hașdeu” din Buzău.
Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX că, după ora de sport, adolescentul a băut apă din sticla sa și a simțit un gust ciudat, dar nu a alertat pe nimeni.
Ajuns acasă, acesta a acuzat stări de greață și i-a spus bunicului său că este posibil să-i fi turnat colegii lui ceva în sticlă, în glumă.
Bărbatul a chemat ambulanța, iar elevul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Buzău, unde a fost perfuzat, fiind în afara oricărui pericol.
La rândul lor, reprezentanții Poliției Buzău au precizat, pentru MEDIAFAX, că în acest caz polițiștii fac verificări urmând să fie audiați elevii, în prezența părinților.
Cadrele medicale vor face analize pentru a se stabili ce substanță a ingerat elevul.