Prima pagină » Știri » Elevii ar putea face ore de resuscitare cardiorespiratorie

Elevii ar putea face ore de resuscitare cardiorespiratorie

Elevii ar putea face ore de resuscitare cardiorespiratorie
Elevii ar putea învăța la școală cum se face resuscitarea cardiorespiratorie, orele urmând să fie organizate în cadrul unui program realizat de Societatea Română de Cardiologie (SRC), în colaborare cu medicina de urgență, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației Naționale.

Președintele Societății Române de Cardiologie, dr. Gabriel Tatu-Chițoiu, a precizat, joi, că ar fi necesare, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), doar două ore de curs de resuscitare pe an, la care să fie predate noțiunile de bază.

Potrivit secretarului de stat din Ministerul Sănătății Dorel Săndesc, acest curs ar putea fi implementat în cadrul săptămânii „Școala Altfel”.

Declarațiile au fost făcute la anunțarea proiectelor SRC pentru următorii trei ani, acestea urmând să aibă ca obiectiv prioritar prevenirea bolilor cardiovasculare.

„Strategia noastră pentru următorii trei ani va fi de tip cardiologie aplicată, prin aceasta înțelegându-se implicarea activă a Societății de Cardiologie în deciziile de politică sanitară dedicate ameliorării stării de sănătate cardiovasculară a populației”, a precizat dr. Tatu-Chițoiu.

Astfel, la inițiativa SRC, de la 1 ianuarie 2015 va fi activă o aplicație online de autodiagnostic al hipertensiunii arteriale. „Utilizând această aplicație, oricine va putea să învețe să își măsoare singur tensiune arterială, fără a fi nevoie să apeleze la cadrele medicale”, au spus cei de la SRC despre unul dintre proiecte.

SRC își propune și să contribuie, prin experții săi, atât la identificarea cauzelor pentru care mortalitatea cardiovasculară este mare, cât și la identificarea și implementarea soluțiilor ce pot duce la ameliorarea acestei situații.

Potrivit SRC, bolile cardiovasculare sunt responsabile pentru cele mai multe decese la nivel național, 60% dintre români murind din cauza unei astfel de afecțiuni, față de media europeană de 46%.

Tot în România, la fiecare nouă minute, un om este diagnosticat cu sindrom coronarian acut (risc mare de infarct miocardic).

Citește și