Elevii clasei a VIII-a intră, de vineri, în vacanța de vară
Elevii clasei a VIII-a intră de vineri în vacanța de vară, potrivit calendarului emis de Ministerul Educației Naționale.
Anul școalar 2018-2019 este structurat astfel pentru elevii de clasa a VIII-a, întrucât ei urmează să susțină Evaluarea Națională, care va debuta în data de 18 iunie, cu proba la Limba și literatura română. Potrivit ordinului privind structura anului școlar 2018-2019 emis de Ministerul Educației Naționale, pentru clasa a VIII-a, anul școlar însumează 33 de săptămâni de cursuri și se încheie vineri, 7 iunie 2019.
Elevii clasei terminale din ciclul gimnazial intră mai devreme în vacanță, deoarece ei urmează să susțină, în luna iunie, probele Evaluării Națională. Potrivit calendarului de examene emis de Ministerul Educației Naționale, evaluarea va debuta cu proba la Limba și literatura română, care va fi susținută de către elevi în data de 18 iunie. Ea va fi urmată de proba la Matematică, pe care elevii o vor susține în 20 iunie și Limba și literatura maternă, în 21 iunie.
Afișarea primelor rezultate, respectiv a celor de dinaintea depunerii constetațiilor va fi făcută în 25 iunie, potrivit datelor Ministerului Educației Naționale. Tot atunci, elevii care sunt nemulțumiți de note vor putea depune contestații.