Prima pagină » Știri » Elevii contestă decizia ministrului Educației privind data la care să înceapă anul școlar

Elevii contestă decizia ministrului Educației privind data la care să înceapă anul școlar

Elevii contestă decizia ministrului Educației privind data la care să înceapă anul școlar
Consiliul Național al Elevilor transmite că nu renunță la propunerea ca anul școlar să înceapă pe 1 septembrie deoarece această structură ajută elevii, iar proiectul Ministerului potrivit căruia cursurile să înceapă pe 14 septembrie duce la dezechilibru.

„Consiliul Național al Elevilor nu renunță la propunerea de începere a cursurilor pe 1 septembrie. (…) Astfel, propunerea structurii, susținută în repetate rânduri atât în cadrul comisiilor de dialog social, cât și în spațiul public, este ca anual cursurile să înceapă pe 1 septembrie și să se finalizeze pe 1 iunie. De-a lungul timpului, au existat mai multe reglementări dorite de către cei aflați la masa deciziilor, în sensul tergiversării începerii anului școlar pentru elevi, pornind de la falsa prezumție de necesitate”, transmite Consiliul Național al Elevilor, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, proiectul depus de Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, potrivit căruia cursurile în noul an școlar vor începe în data de 14 septembrie 2020, iar vacanța de iarnă nu va mai fi asimilată cu vacanța intersemestrială, ar conduce spre dezechilibru din punct de vedere educațional.

Durata inegală a semestrelor afectează continuitatea actului didactic, împărțirea materiei fiind dificil de realizat, iar perioada ce se încadrează între vacanța de iarnă și cea intersemestrială a ajuns, în ultimii ani, să fie dedicată exclusiv rezolvării situației școlare, și nu aprofundării materiei, în conformitate cu programa școlară, spun elevii.

„Începerea cursurilor mai devreme înseamnă și o finalizare mai timpurie a acestora, ceea ce îi eliberează pe elevi de presiunea susținerii examenelor de final de ciclu de învățământ în condiții de temperature necorespunzătoare, în săli de clasă lipsite de sisteme de aer condiționat. La rândul lor, elevii din învățământul profesional și tehnic sunt avantajați de o astfel de măsură, terminând cursurile de practică mai devreme, nu în luna iulie, când din cauza temperaturilor ridicate și a condițiilor improprii de desfășurare a actului educațional, aceștia nu mai pot asimila informația livrată la un randament satisfăcător”, mai spune Consiliul Elevilor.

În ciuda faptului că aceste argumente sunt prezentate decidenților cu fiecare ocazie ivită, măsura este ignorată, în favoarea unei vacanțe mai lungi, sunt de părere elevii.

„Nu renunțăm la o propunere care este în beneficiul elevilor din România și nu suntem înțelegători, atâta timp cât educația nu va fi prioritară. Este momentul ca la Educație să se asume politic o decizie benefică pe termen lung.”, a declarat președintele Consiliului Național al Elevilor, Antonia-Laura Pup.

Ministerul Educației a lansat, luni, în dezbatere publică, proiectul privind structura anului școlar pentru 2020 – 2021, care arată că pe 14 septembrie ar putea începe cursurile. Anul acesta, școala a început pe 9 septembrie.

Potrivit Ministerului Educației, proiectul supus dezbaterii publice arată că anul școlar se structurează pe două semestre, 34 de săptămâni, după cum urmează:

– Semestrul I – 17 săptămâni de cursuri (14 septembrie – 29 ianuarie 2021)
– Semestrul al II-lea – 17 săptămâni de cursuri (8 februarie -18 iunie 2021)

„Având în vedere perioada în care vor avea loc Sărbătorile Pascale, am propus fracționarea vacanței de primăvară pentru a permite familiilor reunite, inclusiv membrilor din diaspora, să celebreze împreună.”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.

Vacanțele elevilor sunt programate astfel:

– Vacanța de iarnă (23 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021)
– Vacanța intersemestrială (30 ianuarie – 7 februarie 2021)
– Vacanța de primăvară
– Paștele Catolic (2 – 11 aprilie)
– Paștele Ortodox (30 aprilie – 9 mai)
– Vacanța de vară (18 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care vor începe cursurile anului școlar 2021-2022).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
România exportă mai mult decât importă, arată un raport