Prima pagină » Știri » Elevii din Iași susțin SIMULARE BACALAUREAT 2015. Modele de subiecte

Elevii din Iași susțin SIMULARE BACALAUREAT 2015. Modele de subiecte

Elevii din Iași susțin SIMULARE BACALAUREAT 2015. Modele de subiecte
SIMULARE BACALAUREAT 2015. Elevii de clasa a XII-a dau săptămâna aceasta simulările pentru examenul de bacalaureat. Inspectoratul din Iași organizează în fiecare an câte trei simulări pe lângă simularea națională organizată de Ministerul Educației.

Potrivit Inspectoratului, 7.000 de elevi din tot județul Iași vor fi testați. Miercuri, elevii și-au testat cunoștințele de Limba si Literatura Română. Proba obligatorie a profilului se dă joi, iar cea la alegere, vineri, 5 decembrie.

Probele încep la ora 11, iar elevii au la dispoziție 3 ore pentru a rezolva subiectele, elaborate la nivel județean.

Părinții vor afla notele obținute de copii până pe 19 decembrie, cel târziu. La aceste simulări nu sunt admise contestațiile, iar notele obținute nu vor fi trecute în catalog. „Simularea are loc în aceleași condiții ca la un examen normal. Noi deja avem o tradiție de doi, trei ani de când desfășurăm astfel de simulări de mai multe ori pe an. Chiar dacă notele nu se pun în catalog, lucrările se discută împreună cu elevii și profesorii. Am observat că după aceste simulări rezultatele sunt mult mai bune. Simulările au și un impact psihologic asupra elevilor”, a spus Carmen Gavrilă, inspector șef la Iași.

DESCARCAȚI DE AICI MODELE DE SUBIECTE PENTRU BACALAUREAT 2015

Anul trecut, la Iași, 6.000 de liceeni au participat la simularea pentru examenul de bacalaureat. La matematică, rezultatele au fost dezastruoase, doar 30% dintre elevi au reușit să promoveze.

Simularea națională pentru Bacalaureat are loc în perioada februarie-martie de către Ministerul Educației. În aceeași perioadă, Ministerul Educației poate organiza potrivit legii și o altă sesiune de bacalaureat pentru elevii care nu au reușit să treacă.

„Nu organizez a treia sesiune decât dacă este nevoie. Scrie în lege că în situații speciale, ministul poate organiza o a treia sesiune de bacalaureat. Poți să faci a treia sesiune de bacalureat numai dacă, de exemplu, derulăm, și intenționăm să derulăm, un prorgam de formare care se va termina de exemplu  în ianuarie sau februarie. Atunci se justifică o nouă sesiune de bacalaureat. Altfel, dacă programul de formare a elevilor care nu au luat bacalaureatul se termină înaintea sesiunilor binare, nu este necesară o a treia sesiune de bacalaureat”, a spus ministrul.

Citește și