Prima pagină » Știri » Elevul care și-a înjunghiat profesoara de japoneză, reținut. Procurori: „A provocat sentimente de teamă, indignare și insecuritate”

Elevul care și-a înjunghiat profesoara de japoneză, reținut. Procurori: „A provocat sentimente de teamă, indignare și insecuritate”

Elevul care și-a înjunghiat profesoara de japoneză, reținut. Procurori: „A provocat sentimente de teamă, indignare și insecuritate”

Procurorii Tribunalul București cer arestarea preventivă pentru 30 de zile a elevului de clasa a X-a de la liceul Ion Creangă din Capitală care și-a înjunghiat în gât profesoara în timpul orei de japoneză. Adolescentul a fost reținut, miercuri seara, pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

”La data de 05.04.2023, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală și au luat măsura reținerii față de un inculpat minor (în vârstă de 16 ani), cercetat pentru comiterea infracțiunilor de tentativă de omor calificat, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase și tulburare a ordinii și liniștii publice.

În baza mijloacelor de probă administrate, procurorii au reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

La data de 05.04.2023, în jurul orei 12:30, în timp ce persoana vătămată, în vârstă de 26 de ani, profesoară la un liceu din mun. București, începuse ora de predare la clasa a X-a și împărțea foile cu teste căre elevi, în momentul în care a ajuns la banca inculpatului, acesta din urmă a lovit-o cu un cuțit în gât, provocându-i o plagă înjunghiată în regiunea cervicală anterioară. Inculpatul a premeditat săvârșirea faptei prin aceea că s-a interesat despre pedeapsa aplicabilă, a făcut planuri în legătură cu modul în care urma să acționeze și s-a înarmat cu un cuțit. Din modul în care a acționat, lovind victima cu o armă cu potențial letal într-o zonă vitală, rezultă că inculpatul a acceptat că acțiunile sale pot duce la decesul victimei, care nu s-a produs din hazard.

Inculpatul a purtat și folosit un cuțit într-o instituție de învățământ, iar prin violențele exercitate asupra persoanei vătămate în fața colegilor de clasă a tulburat ordinea și liniștea publică, provocând sentimente de teamă, indignare și insecuritate.

Procurorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată într-un comunicat al Tribunalului București.

Marinela Sârbu este absolventă a Facultății de Jurnalism în cadrul Universității Hyperion din București. În presa scrisă, a activat timp de doi ani ca redactor pe secția Externe în cadrul agenției ... vezi toate articolele

Citește și