Elevul din Gorj dispărut după o ceartă cu părinții a fost găsit. DISTANȚA impresionantă pe care ar fi parcurs-o pe jos
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, Corina Scurtu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că tânărul de 15 ani a fost găsit luni de polițiștii din județul Olt, în orașul Caracal.
„Este audiat pentru a se stabili cu exactitate toate împrejurările în care a ajuns în zona respectivă”, a declarat Corina Scurtu.
Mama băiatului a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu a vorbit deocamdată cu fiul ei.
„Încă nu m-am întâlnit cu copilul, au plecat polițiștii după el, să-l ia. În primul rând îl voi ține în brațe. Nu avem rude în Caracal. Nu știu ce a vrut să facă, ori l-a luat cineva din gară. Sunt foarte bucuroasă. O să-l las să se liniștească, sper că o să-mi povestească pe urmă ce s-a întâmplat”, a spus Elena, mama băiatului de 15 ani.
Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că tânărul le-ar fi spus polițiștilor, în timpul audierilor, că ar fi mers pe jos până la Caracal.
Tânărul de 15 ani a fost dat în urmărire națională după ce joi a dispărut în condiții suspecte de acasă, având în vedere că nu a mai plecat de acasă niciodată și nici nu a creat probleme până acum părinților.
Mama băiatului susținea că i-a interzis să meargă la fotbal, la antrenamente, pentru că obținuse o notă slabă la simularea Evaluării Naționale.
Femeia spune că Ciprian are rezultate foarte bune la învățătură.
„Suntem prin pădure, îl căutăm peste tot. A luat o notă mică la simulare, nu era supărat pe tema asta, deoarece nu se trec în catalog și nu îl afectează cu nimic. Luase un 4 la matematică. La română luase peste 9, are numai 9 și 10 la școală. A fost afectat că, în ziua respectivă, joi, i-am luat telefonul și i-am spus să nu meargă la Rovinari, nu l-am lăsat să plece la antrenamentele de la fotbal. Să vină acasă, că nu se întâmplă nimic. A venit de la școală, mi-a povestit ce s-a întâmplat, ne-am certat de i-am luat telefonul, i-am spus să nu plece niciunde. Nici măcar nu am apucat să văd pe unde a ieșit. Eu am probleme de sănătate și am fost în spital când a fost simularea. Profesorii mi-au spus să stau liniștită, că nu se trec în catalog. I-am spus ca pedeapsă, duminică era ziua lui, pe 17, nu o să-i fac ziua, dar eu fiind în spital, soțul i-a făcut-o, deci nu l-a pedepsit nimeni. Se înscrisese la Liceul Militar în Craiova”, declara, corespondentului MEDIAFAX, Elena, mama adolescentului de 15 ani.
Ciprian face parte din echipa de fotbal Jiul Rovinari.
Foto: Pixabay