Prima pagină » Știri » Eliberarea din închisoare a lui Paris Hilton, contestată de parchetul din Los Angeles

Eliberarea din închisoare a lui Paris Hilton, contestată de parchetul din Los Angeles

Paris Hilton a fost eliberată, joi, din închisoare, din motive de sănătate, după doar trei zile de detenție, și urma să-și execute restul sentinței la domiciliu, dar parchetul din Los Angeles a contestat eliberarea și a convocat-o din nou, vineri, pe moștenitoare, transmite AFP.

Paris Hilton a fost eliberată, joi, din închisoare, din motive de sănătate, după doar trei zile de detenție, și urma să-și execute restul sentinței la domiciliu, dar parchetul din Los Angeles a contestat eliberarea și a convocat-o din nou, vineri, pe moștenitoare, transmite AFP.

La capătul unei zile bogate în lovituri de teatru, judecătorul Michael Sauer, care pe 4 mai a condamnat-o pe starletă la 45 de zile de închisoare, i-a convocat pe Hilton, și câțiva reprezentanți ai procurorului și ai șerifului care s-au ocupat de caz, vineri, la ora 16.00 GMT.

Starleta în vârstă de 26 de ani a fost condamnată la 45 de zile de închisoare pentru că a încălcat restricțiile eliberării condiționate și s-a urcat la volan deși avea permisul suspendat pentru conducere în stare de ebrietate. Autoritățile au specificat în urmă cu câteva săptămâni că pedeapsa va fi redusă de la 45 la 23 de zile dacă Hilton se poartă bine. Pentru că a acceptat să fie consemnată la domiciliu, Paris nu mai poate beneficia de această reducere de pedeapsă.

Convocarea satisface o cerere a procurorului Rocky Delgadillo, care vrea ca Paris Hilton să efectueze toate zilele de detenție și care a fost de părere că decizia unilaterală de a o elibera pe starletă luată de biroul șerifului ar putea constitui "un ultragiu la adresa Curții". "Dacă forțele de ordine vor să fie respectate de cei pe care suntem însărcinați să-i protejăm, nu putem tolera un sistem carceral cu două viteze, în care persoanele bogate și puternice au parte de tratament special", a spus Delgadillo.

Înainte de a fi trimisă acasă, lui Paris Hilton i-a fost pus un dispozitiv electronic în jurul încheieturii. Steve Whitmore, purtător de cuvânt din partea biroului șerifului din Los Angeles, a indicat că autoritățile au luat această decizie după ce au fost consultați medicii închisorii, fără a da, însă, detalii despre problemele medicale ale lui Hilton. (Mediafax)

Citește și