Elon Musk spune că își vinde și ultima casă, după scandalul ProPublica
Șeful Tesla și SpaceX Elon Musk a anunțat luni că a hotărât să își vândă și ultima casă pe care o deține, la o săptămână după apariția unei investigații care a arătat că acesta și alți miliardari nu au plătit aproape deloc impozit pe venit, relatează publicația Bloomberg.
Musk scrisese tot pe Twitter mai devreme în cursul lunii că deține o singură casă în zona Golfului San Francisco care este închiriată pentru evenimente și că dacă ar vinde-o „ar fi folosită mai puțin dacă nu va fi cumpărată de o familie mare, ceea ce s-ar putea întâmpla într-o bună zi”.
CEO-ul Tesla, în vârstă de 49 de ani, a anunțat cu peste un an în urmă că intenționează să își vândă locuințele și majoritatea posesiunilor pentru a estompa criticile legate de averea sa masivă. După doar câteva zile acesta a scos la vânzare două din proprietățile sale din California.
Amplă investigație a ProPublica
În urmă cu o săptămână, jurnaliștii de la site-ul de investigații ProPublica au publicat o amplă investigație care a dezvăluit că Musk, CEO-ul Amazon Jeff Bezos, cel al Berkshire Hathaway, Warren Buffett, Michael Bloomberg și alți faimoși miliardari americani au plătit o cotă a impozitului pe venit infimă comparativ cu averea lor.
Musk nu ar fi plătit deloc impozit pe venit la nivel federal în 2018
Citând mai multe documente ale Fiscului american, ProPublica a dezvăluit că Musk nu a plătit deloc impozit pe venit la nivel federal în 2018 și a achitat mai puțin de 70.000 de dolari în 2015 și 2017.
Miliardarul a declarat după publicarea investigației că va continua să plătească impozit pe venit în California în funcție de timpul petrecut acolo despre care a spus că va fi considerabil.
Musk s-a mutat anul trecut în Texas unde închiriază o casă modestă în Boca Chica de la Space Exploration Technologies Corp.