Elveția restricționează angajările românilor și bulgarilor. Clauza activată de guvernul de la Berna. Reacția MAE
Guvernul federal din Elveția a dispus, miercuri, activarea unei clauze prevăzute în Acordul cu Uniunea Europeană care prevede introducerea în mod temporar a unor restricții pe piața muncii elvețiană pentru cetățenii români și bulgari.
„În ședința din 10 mai 2017, Consiliul Federal (Guvernul Elveției -n.red.) a decis activarea clauzei de siguranță prevăzută în Acordul privind libera circulație a persoanelor, pentru cetățenii bulgari și români. Ca efect, în următoarele 12 luni, cetățenii bulgari și români care intenționează să efectueze activități de lucru vor avea doar acces limitat pe piața muncii din Elveția”, se arată într-un comunicat al Executivului federal de la Berna.
În perioada iulie 2016 – mai 2017, cifra estimată pentru permisele de lucru acordate imigranților români și bulgari veniți la muncă a fost depășită, astfel că în următoarele 12 luni permisele pentru acești cetățeni străini vor fi limitate la 996, precizează Guvernul Elveției. Comparativ cu anul 2015, în 2016 numărul românilor și bulgarilor veniți în Elveția s-a dublat, ajungând la circa 3.300 de persoane.
Elveția a eliminat, de la 1 iunie 2016, toate restricțiile pe piața muncii impuse cetățenilor români și bulgari, însă măsurile de limitare a imigrației pot fi reintroduse unilateral în cazul în care se constată un aflux de imigranți din cele două țări. „În cazul în care imigrația din România și Bulgaria va depăși cu 10% media ultimilor trei ani, pe 1 iunie 2017 sau cel târziu pe 1 iunie 2018, Consiliul Federal va putea introduce noi restricții pe piața internă a muncii, valabile până pe 31 mai 2019”, avertiza Guvernul de la Berna în aprilie 2016.
În momentul aderării României și Bulgariei la Uniunea Europeană, Elveția a introdus restricții privind accesul cetățenilor celor două state pe piața muncii, eliminate însă formal în iunie 2016. Elveția nu este membră a Uniunii Europene, dar face parte din Zona Economică Europeană și din Spațiul european de liberă circulație Schengen.
MAE își exprimă regretul în legătură cu această decizie
George Ciamba, secretar de stat pentru Afaceri bilaterale și Strategice în spațiul euroatlantic, a exprimat regret, într-o convorbire cu Pascale Baerswyl, secretar de stat în Departamentul elvețian pentru Afaceri Externe, în legătură cu decizia limitării accesului românilor pe piața muncii.
„Secretarul de stat pentru Afaceri Bilaterale și Strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba, a avut la data de 10 mai 2017, o convorbire prin telefon cu secretarul de stat în Departamentul federal pentru afaceri externe al Confederației Elvețiene, Pascale Baerswyl, în cadrul căreia a fost comunicată decizia Consiliului federal elvețian de a activa clauza de salvgardare aplicabilă cetățenilor români și bulgari, prevăzută în Protocolul II al Acordului UE-Elveția privind Libera Circulație a Persoanelor”, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe remis MEDIAFAX.
Această măsură are o valabilitate de un an, cu posibilitatea de a fi reînnoită în anul 2018 și are ca termen-limită de aplicare 31 mai 2019. Măsura adoptată vizează exclusiv eliberarea de noi permise de ședere de tip „B” (durată de ședere între 1 și 5 ani), nerestricționând eliberarea de permise de tip „L” (durată de ședere sub un an) sau de tip „C” (permise de stabilire a căror eliberare nu este reglementată prin Acordul menționat) și nici prelungirea permiselor de tip „B” deja eliberate.
Partea elvețiană a arătat că măsura nu singularizează România, ea fiind aplicată de Elveția în 2012 pentru statele membre nou intrate în UE și în 2013 pentru celelalte state membre UE. Totodată, a rezultat că, potrivit datelor comunicate de către autoritățile elvețiene, în perioada iunie 2016 – mai 2017 au fost acordate aproximativ 3.900 permise de ședere de tip „B” pentru cetățenii români și bulgari, cifră care depășește pragul mediu al ultimilor trei ani, de 1.024 de permise.
„Secretarul de stat George Ciamba a exprimat regretul cu privire la decizia luată de partea elvețiană, arătând că aceasta survine în contextul unui număr relativ mic al românilor care au solicitat un permis de tip B în ultimul an și este în disonanță cu contribuția pe care comunitatea românească din Elveția – în marea ei majoritate înalt calificată – o are pe piața locală a muncii. Partea română consideră că orice decizie privind libera circulație trebuie să se încadreze în spiritul facilitării unui parteneriat apropiat dintre UE și Elveția, cu obiectivul respectării liberei circulații a persoanelor și a forței de muncă și non-discriminării cetățenilor europeni, valori care constituie elemente fundamentale ale Acordului pentru Libera Circulație a Persoanelor. Ministerul Afacerilor Externe va rămâne în dialog cu autoritățile elvețiene pentru identificarea celor mai bune soluții în sprijinul cetățenilor români, în spiritul constructiv care caracterizează relația bilaterală și va continua, prin Ambasada României la Berna, să acorde asistența consulară necesară cetățenilor români aflați pe teritoriul Confederației Elvețiene”, subliniază MAE.
CE exprimă regret privind decizia Elveției de a impune restricții pe piața muncii pentru români
Comisia Europeană a exprimat regret, miercuri, în legătură cu decizia Elveției de a limita în mod temporar accesul cetățenilor români și bulgari pe piața muncii elvețiană, informează site-ul agenției Reuters.
„Astăzi, Consiliul Federal (Guvernul -n.red.) din Elveția a decis invocarea clauzei care permite limitarea circulației persoanelor în cazul permiselor acordate cetățenilor din România și Bulgaria. Protocolul de Acord prevede posibilitatea invocării clauzei pentru o perioadă de zece ani după intrarea în vigoare a Protocolului, așa cum s-a procedat în trecut pentru alte state membre. Comisia Europeană regretă decizia, în contextul tendințelor în scădere în cazul numărului permiselor de rezidență”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.