Emil Boc a votat la secția 48 din Cluj-Napoca, însoțit de soția sa, Oana, și de lideri ai PDL Cluj și PMP Cluj.
„Am votat pentru consolidarea democrației și a statului de drept în România, pentru o creștere economică fundamentată pe investiții și locuri de muncă, am votat așa cum cred că votează orice om de dreapta”, a afirmat Emil Boc la ieșirea de la urne.
Totodată, primarul și-a manifestat speranța că locuitorii Clujului vor ieși în număr mare la urne, „dată fiind participarea civică recunoscută a clujenilor în procesul electoral, și nu numai”.
În opinia lui Boc, un vot liber exprimat de către cetățenii informați reprezintă cheia democrației și continuității acesteia.
„Cetățenii, prin vot, își apără democrația și sper ca românii să participe azi într-un număr cât mai mare pentru că prin asta vor apăra democrația din ultimii ani și consolidarea acesteia”, a spus Emil Boc.
Întrebat dacă este de părere că turul al doilea al alegerilor se va desfășura mai bine decât primul tur în diapora, Boc a răspuns negativ.
„Probabil se va economisi un pic de timp prin faptul că au fost scoase de pe internet declarațiile pe proprie răspundere, dar prin faptul că nu s-au înființat secții suplimentare, ceea ce era posibil, din nefericire nu se va îmbunătăți semnificativ votul din diaspora”, a afirmat fostul premier.