Emil Boc cere politicienilor „să nu murdărească investiția Nokia” cu interese electorale – VIDEO

Publicat: 15 02. 2012, 12:09
Actualizat: 25 07. 2012, 13:40

Primarul Clujului Emil Boc a cerut, miercuri, tuturor politicienilor "să nu murdărească investiția Nokia" cu interese politicianiste și electorale, afirmând că venirea altor investitorii strategici la Cluj stă sub semnul întrebării, din cauza investigațiilor DNA.

"Se încearcă manipularea politicianistă a acestui success. Am urmărit consternat cele întâmplate ieri (marți – n.r.) și am primit nenumărate semnale. O simplă anchetă poate compromite succesul economic de viitor al Clujului", a declarat liderul PDL Emil Boc.