Emil Boc, după ce DNA a descins la Primăria Cluj-Napoca. „Sunt suspiciuni privind fapte de corupție”
Primarul Emil Boc a declarat, miercuri, presei, că în baza unei ordonanțe emise de Serviciul Teritorial Cluj al DNA au fost solicitate Primăriei mai multe documente legate de contractul cu SC Coral Impex SRL, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„E vorba de HCL din 2006, de o hotărâre de prelungire a contractului cu Coral Impex din 2010, de dosare care vizează plățile dispuse, recepția zilnică a lucrărilor, înscrisuri privind zonele care fac obiectul activităților de dezinsecție și deratizare și contracte de sponsorizare încheiate între Coral și Primărie. Se precizează în document că sunt suspiciuni cu privire la cercetarea unor posibile fapte de corupție săvârșite de funcționari ai administrației publice locale. Asta este ceea ce am primit, asta am dat mai departe”, a spus Boc.
Întrebat dacă știe să fi fost probleme cu acest contract, el a afirmat că documentul a fost încheiat în 2006 și s-a prelungit în 2010, apreciind că prelungirea a fost „legală, prin Consiliul Local, cu toate procedurile aferente”.
„Nu am avut niciun fel de sesizare de probleme pe parcursul anilor că acel contract ar fi avut vreo problemă. Nu știu la ce fel de suspiciuni se referă cei de la DNA, dar acestea există și se cercetează”, a spus Boc.
Surse judiciare au declarat că verificări au avut loc și la sediul Coral Impex din Cluj-Napoca, din cartierul Gheorgheni.
Procurori ai DNA – Serviciul Teritorial Cluj fac verificări, miercuri dimineață, la Primăria Cluj-Napoca, la Direcția Tehnică, fiind solicitate copii după documente și contracte încheiate între municipalitate și SC Coral Impex, firmă care se ocupă de deratizare și dezinsecție.
Procurori de la DNA Cluj, însoțiți de jandarmi, s-au prezentat, miercuri dimineață, la sediul Primăriei Cluj-Napoca, făcând verificări la Direcția Tehnică a instituției.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a declarat că un procuror din cadrul DNA Cluj a depus o cerere prin care solicită să i se pună la dispoziție copii după hotărâri de Consiliu Local, contracte de prestări servicii, contracte de sponsorizare încheiate între municipalitate și SC Coral Impex, firma care se ocupă de deratizare și dezinsecție.
„Primăria Cluj-Napoca are un contract cadru pentru prestarea activităților de dezinsecție și deratizare a domeniului public încheiat în anul 2006, în urma unei licitații publice câștigate de SC Coral Impex, pe o durată de patru ani, prelungit în 2010, printr-o hotărâre de Consiliu Local, pentru o perioadă de 7 ani și 7 luni. În 2010 nu a mai fost organizată o licitație, CL optând pentru această variantă de prelungire a contractului, din inițiativa primarului de atunci, Sorin Apostu. Intrarea în vigoare a prelungirii a devenit efectivă din 12 iulie 2011, iar de atunci curge termenul de 7 ani și 7 luni”, a spus Buzatu.
Ea nu a putut spune care este valoarea contractului cadru, susținând că documentul prevede costuri unitare pe tipuri de servicii prestate, cu o valoare minimă și maximă.
„În funcție de nevoi, Primăria a solicitat, pe bază de comenzi, anumite tipuri de servicii și cantități pe parcursul derulării contractului. Serviciile prestate de Coral Impex sunt valabile pentru tot domeniul public al municipiului Cluj-Napoca, existând etape periodice de dezinsecție și tratamente anti-căpușe, de exemplu”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.
SC Coral Impex SRL are sediul central la Ploiești.