Managerul spitalului Victor Babeș, Emilian Imbri, a tras un semnal de alarmă, spunând că spitalele sunt pregătite pentru a face față unei creșteri a numărului de infectări zilnice cu coronavirus, dar au o limită, care este foarte aproape.
Potrivit declarației oferite de Emilian Imbri, personalul spitalului Victor Babeș se confruntă deja cu „probleme în a găsi variante de a elibera locurile pentru cei care vin în ziua respectivă.”
„Noi deja de două-trei zile ne confruntăm cu probleme în a găsi variante de a elibera totuși locurile pentru cei care vin în ziua respectivă. Noi nu mai avem, ca acum două-trei luni, locuri de rezervă. Mai avem și Pipera, s-au mai deschis niște spitale modulare, care pot să te ajute, până la un punct. Sau stai acasă sau stai acolo cam același lucru este, doar că în spitalul modular ai asistență medicală. Ca număr de locuri, în spital, deja suntem aproape de un maxim”, a spus la Digi24 Emilian Imbri, întrebat dacă mai sunt locuri pentru bolnavii COVID în spitalul „Victor Babeș”.
„Se mai pot face însă extinderi. Vorbeam despre flexibilitate în decizia managementului spitalicesc. Nu înseamnă neapărat să mai pui paturi în curtea spitalului sau să faci corturi. Înseamnă ca la un moment dat să poți să revii spre unele spitale care au reînceput activitatea pentru bolnavii cronici, pentru bolnavii obișnuiți, dacă nu dovedești nici cu aceste unități mobile, cu aceste structuri pavilionare și care pot să-ți asigure pe timp de ploaie confortul în a te caza și o siguranță clară în ceea ce privește o supraveghere”, a arătat managerul.
„Ne gândim însă la un moment dat la faptul că vom avea probleme cu medicația”, a adăugat Emilian Imbri. El s-a referit la posibilitatea de a accesa medicamentele folosite în mod curent. „Vreau să vă spun că nu le folosim noi, că ni s-a părut nouă că ar fi bune, le folosim pentru că le folosesc toate țările în care se desfășoară această pandemie. Folosindu-le toate țările, cine are acces la aceste medicamente și are și forța financiară să le cumpere le va cumpăra și încet-încet, vor dispărea de pe piața noastră”, a mai menționat managerul de la „Victor Babeș”.
El a spus că în privința spitalului pe care îl manageriază nu este vorba despre lipsuri de aprovizionare. „Este o problemă care deja se acutizează, nu vreau să pronunț nici nume de firmă, nici numele medicamentului, dar există o firmă care a întrerupt producția unuia dintre medicamentele pe care noi le foloseam în schemele terapeutice. A întrerupt pentru COVID, probabil că s-a considerat că nu este atât de eficient, nu că face rău, probabil că nu mai pot să producă într-o cantitate atât de mare, încât să acopere cererea pe plan mondial. A rămas producția acestui medicament pentru ceea ce se folosește el ca medicament în alte afecțiuni, pentru că toate medicamentele care se dau în această afecțiune sunt, de fapt, medicamente care se folosesc în alte zone”, a mai spus Emilian Imbri.
„Această opțiune, să zicem, decizia, acestui producător mare pe piața medicamentului practic oprește aprovizionarea cu acest medicament și suntem nevoiți să ne orientăm spre ceva similar. Din fericire, există ceva similar și sigur că în următoarele zile, săptămâni, ne vom reorienta. Doctorii, clinicienii sunt cei care deja au gândit o alternativă”, a punctat Imbri.