Prima pagină » EPIDEMIE. Coronavirusul a întrerupt programele de vaccinare. Peste 80 de milioane de copii sunt în pericol

EPIDEMIE. Coronavirusul a întrerupt programele de vaccinare. Peste 80 de milioane de copii sunt în pericol

EPIDEMIE. Coronavirusul a întrerupt programele de vaccinare. Peste 80 de milioane de copii sunt în pericol

Pandemia de coronavirus  a întrerupt programele de imunizare a copiilor împotriva diverselor boli precum difterie, rujeola și poliomielită. Chiar dacă decizia nu a fost luată în mod oficial, părinții s-au temut să-i ducă pe cei mici la doctor, ca să nu se infecteze cu noul coronavirus, scrie Digi 24.

Cel puțin 80 de milioane de copii sub vârsta de 1 an riscă să facă boli precum difterie, rujeolă sau poliomelită din cauza întreruperii programelor de vaccinare. Estimarea aparține mai multor organizații, precum Gavi, OMS și UNICEF, ale căror date arată că cel puțin 68 de țări s-au confruntat cu astfel de situații.

Și în România au fost semnalate în această perioadă discontinuități în această privință. Medicii de familie au semnalat în repetate rânduri că nu au putut vaccina copiii împotriva rujeolei.

Statisticile arată că, odată cu scăderea vaccinării, a crescut numărul îmbolnăvirilor. Ultima raportate a Centrului de Control al Bolilor Transmisibile arată că în la noi în țară au fost raportate, doar de la începutul lunii până acum, peste 220 de cazuri de rujeolă.

Cazuri Rujeolă

Încă 35 cazuri de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână în trei judeţe din România. Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 20.107, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, relatează Mediafax.

În ultima săptămână, au fost raportate 35 cazuri nou confirmate în Cluj, Neamț și Satu Mare.

Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Astfel, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare, iar pentru unul din 1.000 de bolnavi de rujeolă, boala este mortală

Citește și